22 august 2019, 16:40 Moldovan reality views 5224
Perioada de admitere în învățămîntul profesional tehnic ar putea fi extinsă
22 august 2019, 16:40 Moldovan reality views 5224

Perioada de admitere în învățămîntul profesional tehnic ar putea fi extinsă

Perioada de admitere în instituțiile de învățămînt profesional tehnic ar putea fi extinsă. Propunerea a fost enunțată de directori ai acestor instituții, la o ședință organizată joi, 22 august, de Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, informează MOLDPRES.

Astfel, participanții la ședință au propus ca elevii să poată fi înmatriculați la studii și după 1 septembrie, fiind propus ca termenul limită în acest sens să fie data de 1 octombrie, atunci cînd instituțiile prezintă rapoartele finale privind admiterea. Responsabilii urmează să examineze propunerea și să analizeze posibilitățile de implementare a acesteia.

Totodată, directorii instituțiilor de învățămînt au propus creșterea numărului de locuri cu finanțare bugetară în școlile profesionale și colegii. Pe de altă parte, a fost accentuată însă problema că tinerii care își fac studiile la buget nu semnează nici un contract care i-ar obliga ca după absolvire să se angajeze în cîmpul muncii pentru o anumită perioadă de timp conform specialității.

În acest sens, președintele Comisiei, Adrian Lebedinschi, a specificat că este nevoie de o modificare a legislației în domeniu. „În ceea ce privește copiii studiile cărora sunt finanțate din buget, probabil că în acest an o să avem unele reforme importante, pentru că fiecare dintre acești copii trebuie să aibă un contract semnat și elevul trebuie să își onoreze obligația față de stat, întrucît statul este cel care își asumă cheltuielile de studii. S-a demonstrat în practică că, de exemplu, instituțiile superioare de învățămînt, nu încheiau contracte cu studenții, statul a cheltuit sume enorme de bani și ulterior studenții nu s-au implicat în activitățile pe care urmau să le facă, dar au plecat să activeze în alte domenii sau chiar peste hotarele țării", a precizat Lebedinschi.

La ședință s-a mai discutat despre salariile profesorilor, crearea condițiilor de studii pentru tinerii cu necesități speciale și importanța pregătirii cadrelor pentru specialitățile care sunt cele mai solicitate pe piața muncii.

Source: www.moldpres.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1457
Populaţia:
1027 locuitori

Lalova este un sat şi comună din raionul Rezina. Din componenţa comunei fac parte localităţile Țipova, Lalova şi Nistreni. Amplasat pe malul drept al Nistrului satul Lalova este situat la o distanţă de 44 km de oraşul Rezina şi la 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1027 de oameni.Satul Lalova a fost atestat documentar în anul 1457.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.