|
Colectivul de creaţie sprijină administraţia Teatrului Cehov
Directorul teatrului „A.P. Cehov", Constantin Haret, a comentat situația odată cu scoaterea din repertoriu a unei serii de spectacole.
Mai devreme, unul dintre actorii teatrului a scris în rețelele de socializare că cel puțin 7 spectacole au fost scoase recent din repertoriul Teatrului de Stat rusesc „Cehov".
- Aceste spectacole nu au fost scoase imediat, ci în două etape. Consiliul artistic adună, examinează prezența spectacolelor și ia o decizie cu privire la necesitatea eliminării unei producții din cauza numărului sistematic redus de spectatori. Avem un repertoriu mare, iar regizorii spun că spectacolele lor sînt rareori jucate. Prin urmare, s-a decis eliminarea spectacolelor cu frecvenţă redusă a spectatorilor. Pentru fiecare reprezentație, o decizie a fost luată separat, am transmis protocolul ședinței consiliului artistic la Ministerul Culturii", a explicat Haret.
Potrivit acestuia, la spectacolele care au fost scoase acum, sala era plină doar la 20%, iar consiliul artistic s-a concentrat pe acest factor, și nu pe cine este regizorul, transmite Noi.md cu referinţă la bloknot-moldova.md.
- Ar trebui să existe o anumită rotație – spectatorul întreabă ce este nou și trebuie să-i oferim ceva. În locul piesei „Timpul dragostei și urii", care povestește despre tragedia Holocaustului, intenționăm să punem în scenă „Aici zorile sînt liniștite" cu prilejul celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Regizor va fi Dmitri Koev, a spus Haret.
Comentînd reacția artiștilor la schimbările din repertoriu, directorul teatrului a spus că recent cinci actori ai trupei au scris o serie de plîngeri în instanță, fiind nemulțumiți de aceste aspecte sau de activitățile conducerii.
- Dar aproape întregul colectiv, peste 100 de persoane, ca răspuns la acest lucru, au semnat o scrisoare colectivă în sprijinul administrației teatrului. Și toate publicațiile de acest gen, precum o postare despre scoaterea spectacolelor, sînt ambițiile personale ale actorilor care consideră că este o insultă personală retragerea spectacolelor cu participarea lor", a concluzionat Haret.
Reamintim că, potrivit datelor Ministerului Culturii, Educației și Cercetării din Republica Moldova, Teatrul „Cehov" a menținut, timp de mai mulți ani, o poziție de lider la compartimentul frecvenţă a spectatorilor între toate teatrele și sălile de concerte din țara noastră, precum și după numărul de premiere lansate în sezonul de teatru.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Осмысливая Синегорье - Щетинин
- Вы никогда не будете страдать от кашля или бронхита: Натуральное средство для Вас и Вашего ребенка!
- Так не хватает в этом мире, доброты...
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
- Крестьянин прорубил дорогу в горе (+Фото)
- Хвойный чудо квас - бальзам для здоровья от староверов
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1643
- Populația:
- 920 locuitori
Floriţoaia Veche este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Floriţoaia Nouă, Grozasca și Floriţoaia Veche. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Ungheni și la 109 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 920 de oameni. Satul Floriţoaia Veche a fost menționat documentar în anul 1643.
Comments
(0)