08 september 2012, 15:40 Graphic arts views 13754
08 september 2012, 15:40 Graphic arts views 13754

Grigoriopol - 220 de ani de la întemeiere

În piaţa publică din centrul or. Grigoriopol

Grigoriopol Centru Administrativ al raionului Grigoriopol (Transnistria). Este situat la 45 kilometri nord-vest de oraşul Tiraspol. Populaţia ‒ 9,5 mii de persoane (2010).

Data fondării 25 iulie 1792

Obţine statutul de oraş în anul 2002

Primele aşezări ale moldovenilor în aceste locuri ‒ Speia, Tea, Taşlîc, Butor, Delacău, Mălăieşti şi altele au apărut în secolele XVII-XVIII. În anul 1791 conform Tratatului de la Iaşi aceste terenuri au fost cedate Rusiei. Grigoriopolul a fost fondat în anul 1792 prin Decretul Ecaterinei a II-a şi a fost populat de imigranţi armeni. Există documente, care confirmă cele două versiuni, care stau la baza denumirii oraşului.

Conform unei dispoziţii, cneazul Potiomkin a poruncit să numească noul oraş al armenilor ‒ Grigoriopol „în cinstea îngerului lor”, iar conform altuia „a poruncit să facă din aşezarea lor un oraş în cinstea Sf. Grigorie Iluminatorul întregii Armenii„. Astfel în anul 1799 erau 3435 de locuitori, iar în anul 1887 ‒ 6165.

Către sfîrşitul anilor ’30 ai secolului al XIX-lea comunitatea armeană devenise un important centru comercial din sudul Rusiei. Îndeletnicirile de bază ale locuitorilor oraşului pe lîngă agricultură erau ‒ comerţul şi meşteşugurile (în special cele de pielărie). Mai tîrziu, odată cu sistarea privilegiilor, oraşul pierde din importanţa sa. Popularea oraşului de către moldoveni, ucraineni şi evrei va diversifica structura etnică a oraşului. În anii următori, inclusiv pînă în 1918 Grigoriopolul ‒ este un orăşel de provincie ordinar al judeţului Tiraspol, Gubernia Herson.

În ianuarie 1918 la Grigoriopol a fost instaurată Puterea sovietică. La 12 octombrie 1924 s-a format raionul Grigoriopol al RSSAM. Iar în anul 1958 în legătură cu extinderea raioanelor RSSM, acesta este desfiinţat şi împărţit între raioanele Tiraspol şi Dubăsari. Prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM din 21 iunie 1971, raionul Grigoriopol a fost format din nou. Pe timpurile RSSM în Grigoriopol s-a dezvoltat vinificaţia, funcţiona Fabrica de conserve. În anul 1970 populaţia alcătuia cca. 8 mii de oameni. (notă informativă: Wikipedia).

Stema GrigoriopoluluiAm fost la Grigoriopol nu o dată, inclusiv şi de Ziua Oraşului, care în acest an s-a dovedit a fi unul aniversar. Am răspuns invitaţiei Comunității Armeneşti, pentru care acest oraş este pur şi simplu natal, deşi armeni practic nu au mai rămas şi chiar una dintre primele biserici armeneşti din aceste locuri a fost distrusă, iar pe fundamentul ei au construit o nouă clădire, în prezent aici se află sala sportivă a Gimnaziului №2 din Grigoriopol. Oraşul, însă, păstrează memoria acelora care l-au fondat, l-au construit şi au contribuit la dezvoltarea lui. Ne amintesc de acest lucru şi denumirile străzilor şi biblioteca, numită în cinstea Marietei Şaghinean şi vechiul cimitir armean părăsit de la marginea oraşului.

Noi, însă, dorim să vă împărtăşim impresiile proprii despre sărbătoare, precum şi despre oraş, să vă arătăm feţele locuitorilor lui, să vă transmitem atmosfera vieţii oraşului. Considerăm că acest lucru nu este doar util, ci şi extrem de necesar, căci de atunci, de cînd Nistrul a încetat să fie doar o graniţă geografică, cunoaştem foarte puţine despre fiecare dintre noi, legăturile noastre de afaceri, culturale, dar şi relaţiile intraumane s-au redus considerabil, iar în sufletele noastre s-a încetăţenit neîncrederea şi chiar teama. Anume acesta este motivul pentru care site-ul nostru va continua să vă vorbească despre atracţiile cultural-istorice şi cele naturale din partea stîngă a Nistrului şi să facă tot ce ne stă în puteri, pentru a ne apropia mai mult unii de alţii, dar şi pentru a ne putea înţelege mai bine unii cu alţii.

Grigoriopolul nu este foarte mare, însă e foarte confortabil şi frumos, situat de-a lungul rîului Nistru, care aici este foarte larg. Oraşul este protejat de rîu de un baraj înalt. Cu toate acestea, nici el nu protejează întotdeauna de inundaţii partea de jos a oraşului. Centrul oraşului este situat la o înălţime mult mai mare, iar direct din piaţa centrală spre stadion şi parcul oraşului coboară o scară pitorească.

Sărbătoarea din parcul central

Sărbătoarea a început întîi în piaţa centrală a oraşului, apoi s-a mutat pe stadion, în parc şi la Teatrul de Vară din adîncul parcului. Dispoziţia era una de sărbătoare şi asta în ciuda faptului, că era o zi caniculară. Ne salvau aleile umbroase ale parcului şi proximitatea rîului. În această zi în parc şi pe străzile oraşului au ieşit aproape toţi locuitorii oraşului. Am făcut cunoştinţă cu mulţi dintre ei şi trebuie să vă spunem că locuitorii Grigoriopolului sînt nişte oameni foarte veseli şi binevoitori. Cei mai mulţi dintre ei posedă atît limba moldovenească, cît şi cea rusă. Ne-au impresionat în mod special localnicele miliţiene, foarte sociabile şi simpatice.

Oamenii veneau în parc cu întreaga familie, făcîndu-se comozi la mese şi savurînd băuturi răcoritoare. Copii, dar şi adulţii au participat la numeroase competiţii. Au fost organizate foarte multe puncte comerciale. Pe terenul de joaca şi în parcul de distracţii nu avea unde să cadă un măr de aglomerat ce era, iar la Teatrul de Vară barzii susţineau un concert. Armenii chişinăuieni, pregăteau în acest răstimp celebrul frigărui armenesc, care era foarte întrebat şi pe bună dreptate.

În ce-a de-a doua jumătate a zilei nu toţi au făcut faţă caniculei şi au plecat pe la casele lor, pentru a se reîntoarce pe stadion şi în parc seara tîrziu pentru Rugul de sărbătoare şi partea de seară a programului. Noi, însă, nu am mai reuşit să ajungem pînă la acel moment, căci ne porniserăm spre casă, supraplini de impresii, o parte dintre care am încercat să le expunem într-un album foto nu foarte mare.

 

Ziua oraşului Grigoriopol – 220 de ani de la fondare - album foto

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1634
Populația:
1749 locuitori

Moşana este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Moşana și Octeabriscoe. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Dondușeni și la 223 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1749 de oameni. Satul Moşana a fost menționat documentar în anul 1634.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.