10 january 2018, 16:00 views 12035
O nouă atracție turistică în Moldova (Foto)
10 january 2018, 16:00 views 12035

O nouă atracție turistică în Moldova (Foto)

Comuna Chișcăreni din raionul Sîngerei poate deveni o nouă atracție turistică în Moldova. Aici a fost lansat traseul turistic „La Chișcăreni - ACASĂ" care descoperă istoria și locurile frumoase ale localității.

Principalele puncte de atracție sînt monumente istorice din perioada boierului Nicolae Casso (1839-1904), popasuri turistice în spații forestiere, un centru de artizanat, precum și patru agro-pensiuni cu servicii turistice complete.

Ideea creării traseului turistic aparține primăriei și a fost susținută prin contribuțiile băștinașilor care au venit cu o contribuție de 12.000 lei, Guvernul Elveției prin intermediul PNUD (420.658 lei), DVV International (98.000 lei) și investiții ale proprietarilor pensiunilor în sumă de 243.600 lei.

„Dincolo de promovarea patrimoniului local, acest proiect contribuie la crearea locurilor de muncă, atrage investițiile localnicilor și, în final, creează condiții pentru ca oamenii să rămînă acasă sau să revină oricînd", a declarat la evenimentul de lansare a traseului turistic, Andrei Darie, Specialist programe, Creștere incluzivă, PNUD Moldova.

Turiștii vor putea admira împejurimile de la înălțime urcînd pe Movila lui Casso. La fel, vor avea parte de plimbări cu transport eco local (căruța), iar la Casa „Albinuța" vor putea beneficia de terapie apicolă. Cei care vor dori să pescuiască sau să se relaxeze, o vor putea face la popasurile amenajate la iazuri și în pădure. Traseul este completat de serviciile oferite de cele patru pensiunile agro-turistice, activitățile agricole la care se pot implica turiștii și bucatele ecologice pregătite de gospodarii satului.

„Este un proiect foarte important pentru oamenii din satul Chișcăreni, pentru că se creează un mediu benefic dezvoltării economice locale. Printre beneficiari se numără nu doar pensiunile agro-turistice, dar și alte șase întreprinderi locale incluse în traseu drept puncte de vizită, aceasta fiind o posibilitate de a stimula și susține producătorii locali", a spus Silvia Țurcanu, primar al comunei Chișcăreni.

Evenimentul de lansare a traseului turistic „La Chișcăreni - ACASĂ" a avut loc în cadrul ediției a VIII-a a Festivalului Sarmalelor și Plăcintelor, unic în Moldova, care contribuie la promovarea imaginii localității, a tradițiilor și gastronomiei naționale.

Crearea traseului turistic în comuna Chișcăreni este unul dintre cele 14 proiecte de dezvoltare economică locală realizate de autoritățile locale și băștinași în cadrul proiectului „Migrație și dezvoltare locală", implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al Guvernului Elveției,

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1595
Populația:
3002 locuitori

Crocmaz este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Crocmaz este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Ștefan Vodă și la 128 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3002 oameni. Satul Crocmaz a fost menționat documentar în anul 1595.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.