10 december 2018, 10:00 views 12171
Castanii au înflorit în mijlocul toamnei
10 december 2018, 10:00 views 12171

Castanii au înflorit în mijlocul toamnei

Pe străzile din Capitală zici că e primăvară, după ce au înflorit castanii. Temperaturile ridicate din ultima perioadă au dezorientat copacii, care în loc să le pice frunzele s-au umplut de flori.

Un astfel de peisaj poate fi admirat chiar pe bulevardul Ştefan cel Mare.

"Ei trebuie să înflorească primăvara tîrziu sau vara. Trecătorilor le place să-i admire. "

"Acasă la mine a înflorit părul. Cred că este o anomalie, dar nu văd nimic rău în asta.
Mai bine să înflorească, să fie mai puţine îngheţuri şi cît mai mult timp aşa vreme frumoasă. "

"Nu e bine. E clar că dacă de pe acum, ceva se schimbă iar, vine un ger de 20 de grade, poate să se întîmple aşa ceva. Din punct de vedere al frumosului, mai ştiu eu sigur că este interesant."

De o privelişte asemănătoare se bucură şi locuitorii oraşului Sîngerei.

"Este un proces a naturii la care noi nu ne aşteptăm că o să fie aşa sau altfel, natura e imprevizibilă."

"Nu am văzut că au înflorit, am văzut undeva un cireş, o să fie toamna lungă. Schimbările acestea vor avea urmări."

"Este cald pentru luna octombrie, este cald. Unde vedeţi, deja s-au uscat alţii abia le cad frunzele, alţii abia se îngălbenesc."

Potrivit meteorologilor, copacii au înflorit din cauza vremii deosebit de calde din această perioadă, dar şi a umidităţii din aer.

Source: publika.md

Keywords:

Chisinau , copac

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1753
Populația:
7900 locuitori

Cioburciu este un sat și comună comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Slobozia și la 83 km de Chișinău. Populaţia satului Cioburciu alcătuia 7900 de oameni în anul 2010. Satul Cioburciu a fost menționat documentar în anul 1753.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.