Materiale din compartiment: Photo gallery |

Petru I

Petru I Muşat (1375-1391) se consideră fondatorul dinastiei Muşatinilor la tronul Moldovei. El a fost acel care a întregit Moldova: în urma unor evenimente externe, care au făcut să se destrame Hoarda de Aur, Ţara Moldovei s-a extins pînă la mare. În timpul domniei lui Petru I Muşat regiunea istorică din preajma cetăţilor Hotin, Ţeţina (lîngă Cernăuţi) şi Hmeliov, numita „ţara Şipeniţului" intră în componenţa Moldovei. În perioada domniei lui Petru I Muşat Moldova devine un participant activ al relaţiilor internaţionale în sud-estul Europei Centrale. Din acea perioadă a ajuns pînă la noi prima gramotă emisă de cancelaria Moldovei la 1 mai 1384, în care domnitorul se numea „Petrus waiwoda dei gratia dux Terre Moldaviae” (Petru voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei). Documentul confirmă existenţa în Moldova a vămilor, a căilor de comerţ, a locurilor de depozitare a mărfurilor „în tîrgul nostru Siret”.

Din perioada lui Petru Muşat avem primele dovezi, că actele cancelariei de stat se întăreau cu pecete domnească. Prima pecete (păstrată) a Moldovei se referă la omagiul de vasalitate al lui Petru I Muşat depus regelui Poloniei Vladislav la 6.05.1387. Pe revers este gravat capul de zimbru en face cu o stea cu cinci colţuri între coarne, în dreapta un soare, în stînga  ̶ secera lunii. Aceasta este de la începuturi stema Moldovei, pe care o vedem şi pe primele monede  ̶ groşi moldoveneşti  ̶ bătute, după cum ne spune legenda de pe ele, de „Petri woiwodi Moldaviensis”. Emiterea monedei, afirmarea sistemului monetar constituie un moment crucial nu numai în istoria economică, dar şi în cea politică a ţării, ca o dovadă a unei trepte, oricum, avansate de dezvoltare social-economică şi politică a statului, indiciu al întăririi suveranităţii lui. Recunoscînd în 1387 suzeranitatea regelui polon Vladislav Iagello, Moldova se include în sistemul de alianţe polono-lituaniene. Aceasta a predeterminat pentru secole înainte vectorul orientării externe a Moldovei, potolind pretenţiile expansioniste ale ungurilor, afirmînd calea aparte în istoria ţării.

Petru I Muşat a început opera de fortificare a ţării: a zidit cetăţile Neamţ, Şcheia, Suceava, pe care a făcut-o capitală a Ţării. Anume Petru I Muşat a statornicit ierarhia bisericii ortodoxe din Moldova, obţinînd hirotonisirea lui Iosif, pe care l-a numit Mitropolit al Moldovei cu scaunul la Suceava.

Începînd cu Petru I Muşat putem vorbi despre Moldova ca ţara integră, ca stat european cu toate actele în regulă, cu pecete prin care stema ţării zimbrul/bourul îşi începe calea sa în istorie pentru secole înainte.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1750
Populația:
1211 locuitori

Ghidirim este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Ghidirim este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Rîbnița și la 99 km de Chișinău. Populaţia satului Ghidirim alcătuia 1211 oameni în anul 2011. Satul Ghidirim a fost menționat documentar în anul 1750.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.