Materiale din compartiment: Photo gallery |

Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”

Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici" a fost fondată în anul 1930 la Tiraspol de către A. Climov.

Repertoriul Orchestrei cuprinde lucrări ale muzicii simfonice şi vocal-simfonice, dar și muzica sacră. O deosebită importanţă se acordă interpretării opusurilor compozitorilor din Republica Moldova. În orchestră sînt peste 80 de instrumentişti profesionişti.

Pe parcursul anilor de activitate au avut loc colaborări cu compozitori şi dirijori, cum ar fi D. Rotaru, L. Dănceanu, M. Jora, M. Negrea, D. Şostakovici, A. Haciaturean, A. Gauk, K. Kondraşin, O. Cekigean, O. Jansons, A. Vieru, C. Ţăranu, V. Munteanu etc.

Orchestra a participat la numeroase Festivaluri Internaţionale din Portugalia, Germania, Italia, Spania, România şi a efectuat turnee de mare succes în lumea întreagă. Orchestrei i s-a conferit titlul onorific de Colectiv Emerit din Republica Moldova.

Din 2004 este angajat în calitate de dirijor al Filarmonicii Naţionale „Serghei Luchevici” Mihail Secichin. Activitatea dirijorală cuprinde turnee cu concerte și spectacole de operă şi balet în Rusia, Belarusi, Ucraina, Italia, România, Spania.

În 1996 dirijorului Mihail Secichin i s-a conferit titlul onorific de Maestru în Artă.

Din anul 2005 dirijor al orchestrei devine Mihai Agafița. Pe parcursul activităţii lui a dirijat circa 180 concerte simfonice şi spectacole de balet în multe tări din afara Moldovei, așa pre: cum Belarusi, Rusia, Ucraina ș. a. Mihai Agafiţa a realizat turnee în Spania, Portugalia, Italia, Franţa, Monaco, Malta, Tunisia, Grecia.


În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1493
Populația:
9954 locuitori

Cărpineni este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Horjesti și Carpineni. Localitatea se află la distanța de 36 km de orașul Hîncești și la 67 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 9954 de oameni. Satul Cărpineni a fost menționat documentar în anul 1493.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.