Marin Gheorghe

Marin Gheorghe Ion ‒ scriitor, scenarist, redactor, jurnalist, traducător, om de stat.

Născut la 2 octombrie 1929, în s. Cîșlița-Prut, raionul Cahul, Moldova. A absolvit Institutul Pedagogic de Stat „I. Creangă" de la Chișinău în anul l956, apoi Şcoala superioară de partid de pe lîngă CC PCUS din Moscova în anul 1962, iar apoi absolveşte şi Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de jurnalistică. A activat în calitate de pedagog şi jurnalist, apoi îşi continuă activitatea de scriitor. A fost redactor-șef adjunct la „Tinerimea Moldovei" și redactor-șef la săptămânalul pentru pionieri „Tînărul leninist" (1954-1956). În anul 1964 a activat în calitate de şef al Secției de propagandă a CO de partid Chișinău al Partidului comunist al Moldovei, apoi de secretar al Comitetului raional Frunze al RSSM (1965-1969). Apoi din anul 1969 şi pînă la pensionare ‒ 1990, a fost vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul de Cărţi, ultima funcţie permiţîndu-i să salveze multe cărţi de cenzura nemiloasă a timpului şi de calificativul „antisovietice", reuşind astfel să nu distrugă destinele mai multor scriitori.

A semnat volumele „Închinare memoriei", „Misiuni şi destine"; cărţile pentru copii „Peştişorul vorbitor", „Lecţie despre înot", „Căluţul oştean" şi traduceri: proză de J. Aldridge, poveşti portugheze şi spaniole, „Anecdote gabrovene", în trei ediţii. În calitate de scenarist a colaborat cu studioul cinematografic „Moldova-film".

Membru al Uniunii Jurnaliştilor Moldovei, om emerit al culturii din RSSM.

Filmografia:
„Luminiţa", 1976 ‒ documentar.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1680
Populația:
1859 locuitori

Coşerniţa este un sat şi comună din raionul Floreşti. Coşerniţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Florești și la 128 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1859 de oameni. Satul Coșernița a fost menționat documentar în anul 1680.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.