string(7) "library" string(8) "document"
1574
1475
5500
1476
1385
300
1832
1457
940
1504
1646
1822
1775

Între pasări

Cum nu suntem două pasări,
Sub o streaşină de stuf,
Cioc în cioc să stăm alături
Într-un cuib numai de puf!

Nu mi-ai scoate oare ochii
Cu-ascuţitul botişor
Şi alăturea de mine
Sta-vei oare binişor?

Parcă mi te văd, drăguţă,
Că îmi zbori şi că te scap,
Stând pe gard, privind la mine,
Ai tot da cochet din cap.

Iară eu suit pe casă
Şi plouat de-atât amor,
M-aş îmfla ursuz în pene
Şi aş sta într-un picior.