Mergi spre compartimentul: Istoria
27 februarie 2015, 14:32 Istoria views 13172
Ce mâncau oamenii în urmă cu 2.000 de ani. Descoperirea care ar putea schimba tot ce ştiam despre strămoşii noştri
27 februarie 2015, 14:32 Istoria views 13172

Ce mâncau oamenii în urmă cu 2.000 de ani. Descoperirea care ar putea schimba tot ce ştiam despre strămoşii noştri

În urmă cu 2.000 de ani, oamenii aveau o dietă bazată pe peşte şi legume. Concluzia le aparţine unor cercetători de la Universitatea de Stat din Arizona. Pentru a ajunge la aceste rezultate, oamenii de ştiinţă au analizat părul a 14 mumii descoperite recent în Peru.

Părul unor mumii ce datează de 2.000 de ani i-a ajutat pe oamenii de ştiinţă să afle ce au mâncat persoanele respective cu doar câteva săptămâni înainte de a muri, scrie Daily Mail.

O echipă de arheologi au folosit componente remarcabil de bine conservate ale 14 mumii descoperite recent în Peru, pe care le-au supus unor teste şi în urma cărora au putut afla ce dietă au urmat. Potrivit rezultatelor, în ultima lună de viaţă aceste persoane au avut o dietă bazată în principal pe peşte şi plante, precum porumbul sau fasolea.

Profesorul Kelly Knudson, de la Universitatea de Stat Arizona, a făcut această descoperire, după ce s-a focusat pe analiza carbonului şi a izotopilor de azot ce se găseau în keratina firelor de păr ale mumiilor.

Potrivit experţilor, animalele ocupă o poziţie înaltă în piramida alimentaţiei şi tinde să aibă valori mari de izotopi de azot. Valori de izotopi crescute se mai găsesc în plantele ce cresc în mare, spre deosebire de cele care cresc pe pământ.

Oamenii de ştiinţă au căutat şi numărul de izotopi de carbon, dar şi ce fel de izotopi erau. În cazul plantelor, precum legumele şi fructele, le sunt asociaţi izotopii C3, în timp ce porumbul produce izotopi de tip C4. Numărul de izotopi indică felurile diferite în care plantele folosesc energia de la soare. Rezultatele arată că în urmă cu 2.000 de ani oamenii care trăiau pe teritoriul actualei ţări Peru aveau o dietă bazată atât pe izotopi de tip C3, cât şi de tip C4.

"Folosind probe mici din părul mumiilor am putut afla ce au mâncat aceşti oameni în ultimele săptămâni de viaţă. Acest lucru este un aspect foarte intim al trecutului", a spus profesorul Knudson. Echipa de cercetători care a făcut aceste descoperiri a mai punctat că firul de păr al unei persoane creşte în medie cu 1 centimetru pe lună.

În plus, aceştia mai precizat că dieta pe care o urmau oamenii în urmă cu 2.000 de ani nu arată doar aspecte privind starea lor de sănătate, ci şi cât de des călătoreau, dar şi indicii despre cum era viaţa lor de zi cu zi.

Sursa: www.gandul.info

Cuvinte cheie:

alimentatie , dieta , om , istoria , descoperire

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1813
Populația:
775 locuitori

Slobozia-Vărăncău este un sat din cadrul comunei Vărăncău, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Soroca și la 147 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 775 de oameni. Satul Slobozia-Vărăncău a fost menționat documentar în anul 1813.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.