|
Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către Principii creştini
549 de ani în urmă, la 25 ianuarie 1475, domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare a adresat principilor creștini din Europa o scrisoare, prin care anunța despre victoria repurtată asupra otomanilor în lupta de la Vaslui (10 ianuarie 1475) și solicita ajutorul Europei creștine împotriva turcilor.
„Către Coroana ungurească şi către toate ţările în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, şi vă doresc tot binele, şi vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gîndeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman paşa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus-numitului turc, şi toate popoarele, şi domnul Ţării Munteneşti cu toată puterea lui, şi Assan beg, şi Ali beg, şi Schender beg, şi Grana beg, şi Oşu beg, şi Valtival beg, şi Serefaga beg, domnul din Sofia, şi Cusenra beg, şi Piri beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri. Aceşti mai sus-numiţi erau toţi căpitanii cei mari, cu oştile lor.
Auzind şi văzînd noi acestea, am luat sabia în mînă şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgînul împărat al turcilor îşi puse în gînd să se răzbune şi să vie, în luna lui mai, cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o pînă acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie.
De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, pînă mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mînă. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurămîntul Domniei Noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta pînă la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mînă cea dreaptă. Deci, fiţi gata, fără întîrziere.
Dată în Suceava, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.
Ştefan voievod, domnul Ţării Moldovei”.
Însă apelul voievodului Moldovei a rămas fără răspuns, căci principii Europei erau preocupați de alte probleme.
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Sare și saună: rețetă simplă și eficientă pentru îmbunătățirea sănătății.
- Poporul care nu cunoaște bolile
- Îmi iubesc foarte mult casa de la țară!
- Oamenii de știință de la Stanford au declarat că au inventat o metodă de creare a unui om artificial
- Cutele de viespi în medicina tradițională
- În Europa, temperaturile sălbatice sunt neobișnuite, un astfel de aprilie nu a mai fost de mult timp…
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1586
- Populația:
- 1302 locuitori
Dărcăuţi este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Mălcăuţi, Dărcăuţi și Dărcăuţii Noi. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Soroca și la 182 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 1302 oameni. Satul Darcăuți a fost menționat documentar în anul 1586.
Comentarii
(1)