|
Schițe din istoria slavilor Moldovei. Partea 3
Studiul privind traiul slavilor în Moldova antică și în întreaga regiune reprezintă a problemă științifică importantă. Se știe, că și geto-dacii, și sarmații , și slavii aparțin comunității indo-europene.
Deci, aceste popoare au avut un strămoș comun, un habitat comun și aceeași comunitatea cultural-lingvistică. Nu vom examina acum problema localizării patriei indo-europene, vom menționa doar că un șir de cercetători considerau că această patrie trebuie să fie căutată în Balcani. Această circumstanță actualizează și mai mult importanța acestei regiuni pentru istoria indo-europenilor, și deci – a slavilor, geto-dacilor și sarmaților.
Doi zei, sau unul?
Unul dintre cele mai importante aspecte care subliniază conviețuirea îndelungată a geto-dacilor, slavilor și sarmaților este apropierea dintre viziunile și cultele lor.
În partea precedentă a studiului nostru am scris că principalii zei ai geto-dacilor au fost Gebeleizis, Zbelsurdos și Zamolxis. Mircea Eliade scria în acest context, în lucrarea-i conceptuală «De la Zamolxis la Ghenghis Khan: «La prima mențiune a numelui lui Zamolxis Herodot explică: "Unii dintre ei (geții) numesc această zeitate (daimoi) Gebeleizis". Este unicul caz în care numele Gebeleizis a ajuns în literatură. După Herodot, nici un autor nu a mai vorbit despre el. Deja istoricul Tomasek a văzut în numele Gebeleizis o paralelă cu zeul tracilor sudici Zbelsurdos (Zbeltiurdos). Posibil, forma getică a acestui nume a fost Gebeleizis. Tomasek a mai identificat în numele Zbelsurdos tema z(i) bel și rădăcina indo-europeană g'heib "lumină, fulger ". Partea a doua a numelui, - surdos, se poate trage din rădăcina suer, "a mugi, a rage". Astfel, Zbelsurdos, ca și Gebeleizis putea fi zeul furtunii, comparabil cu Donar, Taranis, Perkunas, Perun și Paryniya ».
Continuarea articolului citiți pe noi.md.
Sursa:
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Tragedia de la Crocus City Hall: MAE nu confirmă rănirea unui cetățean moldovean
- Republica Moldova anulează regimul liberalizat de vize cu Ecuador
- Șamponul natural poate fi făcut acasă. Iată 4 rețete simple...
- Această baie elimină toate toxinele din organism în doar 20 de minute! Simte puterea vindecătoare a…
- Cum crește pinul - video accelerat
- Alcoolul - băutura lașiilor
- Rețeta tradițională tibetană pentru tinctură de ghimbir
- Pune usturoi în gură și ține-l acolo timp de 30 de minute. Rezultatele sunt incredibile!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1672
- Populația:
- 1972 locuitori
Ustia este un sat şi comună din raionul Glodeni. Ustia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la 18 km de orașul Glodeni și la 165 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 1972 de oameni. Satul a fost menționat documentar în anul 1672.
Comentarii
(0)