Mergi spre compartimentul: Cultura
11 iulie 2018, 17:10 Cultura views 11193
Expoziția „Revedere” de Zaharia Cușnir. Cum a început totul (Foto)
11 iulie 2018, 17:10 Cultura views 11193

Expoziția „Revedere” de Zaharia Cușnir. Cum a început totul (Foto)

Pe data de 6 iulie la Muzeul Național de Arte Plastice al Republicii Moldova, la ora 15:30, a avut loc deschiderea Expoziției "Revedere" de Zaharia Cușnir, care va dura pînă pe 26 august, aşa încît fiecare doritor va reuşi să o viziteze.

Am discutat cu organizatorul Nadejda Cervinscaia, Dumneaei ne-a împărtășit detalii despre eveniment.

"Totul a început odată cu întîlnirea întîmplătoare cu un tînăr, la proiectul „Moldox", de acum doi ani. Era vorba de un proiect cu fotografii și video, atunci veniseră specialiști internaționali și au coordonat cu tinerii. Eram participantă, la fel ca Victor. El mi-a arătat nişte fotografii mici, scanate, descoperite de el. Desigur, am fost impresionată atît de fotografii, cît și de istoria acestei descoperiri.

Victor mi-a povestit că pe cînd era regizor începător, se afla în căutarea unei teme pentru filmul, pe care trebuia să-l prezinte la sfîrşitul studiilor universitare la Academia de Arte, călătorea din sat în sat prin Moldova şi intra prin casele părăsite. Într-una dintre ele, printre gunoaie, murdărie și lucruri vechi, a găsit un negativ, alături era încă unul şi încă unul... A doua zi a decis să se reîntoarcă în acea casă, ca şi cum l-ar fi chemat ceva într-acolo. El a mai văzut încă o porție de negative, apoi altele. Victor nu putea nicidecum înțelege, de unde cad peliculele. Apoi a găsit o gaură în tavan, de acolo cădeau. Urcînd în pod, el a mai găsit încă o anumită cantitate de negative, care erau împrăștiate prin podul prăfuit. Astfel, au ajuns negativele la Victor.

Împreună cu profesorul său de la Academie, Nicolai Pojoga, ei au început să lucreze asupra negativelor. Acest lucru s-a întîmplat cu vreo 4 luni înainte de întîlnirea cu mine, de aceea eu m-am alăturat proiectului aproape de la început. Am fost foarte inspirată. Mai tîrziu, am plecat la practică la Institutul Cultural Român de la Berlin, în cadrul unui program, acolo am reușit să povestesc despre această arhivă și am înţeles că oamenilor le place, că sînt interesați să-l vadă, că absolut toată lumea îl consideră foarte valoros.

Organizația, din partea căreia am plecat la această practică, mi-a alocat un buget mic, așa că eu am organizat această expoziție la Berlin. Expoziția a avut loc la sfîrșitul anului 2016. După aceasta eram cu toţii foarte inspirați, iar eu eram inspirată ca curator. Am început să caut granturi, care ne-ar fi putut asigura lucrul cu arhiva și expoziția acesteia la Chișinău. Eu am căutat, am comunicat cu diferite ambasade și organizații, nu-mi reuşea nimic. Ca într-un sfîrşit, totul să-mi reușească datorită Eastern Partnership Civil Society.

Eastern Partnership Civil Society este programul Uniunii Europene care susține tinerii profesioniști, proiectele lor, ei au ales proiectul meu cu expoziția.

Cînd am primit acest grant, m-am mutat la Milano, pentru a-mi continua studiile de masterat, care m-au ajutat foarte mult (studiez la Service Designer).

Am început să mă gîndesc la conceptul expoziției și mi-am amintit despre poezia "Revedere", pe care o știe fiecare elev. Pe de o parte aceasta este o poezie pentru copii, iar pe de altă parte - timpul care e trecător, anume acesta e simbolul, pe care l-a încifrat Eminescu în ea. Aceasta este exact ceea ce spune arhiva găsită: privim oamenii, observăm sentimentele lor, ne transferăm în timp în acea perioadă, în anii '50-'60, cînd fotograful Zaharia Cuşnir i-a fotogafiat pe aceşti oameni. Conceptul "Revedere" se potrivește cu siguranţă cu expoziția, în opinia mea.

Am fost în satul, unde locuia Zaharia, acolo am răscumpărat o bancă veche, care are o sută de ani. Această bancă este prezentată la expoziție, astfel de lucruri creează atmosfera. De asemenea, la expoziție este vernisat un covor manual din 1962, care pentru noi simbolizează faptul că Zaharia folosea baticuri, prostiri și covoare ca fundal pentru fotografiile sale. Zaharia a fotografiat oameni din satul său și oameni din 5 sate învecinate. Conceptul expoziției este că dvs. ați venit în ospeție la Zaharia, unde se află banca și covorul, toți eroii din fotografii, sihăstria sa în lumea artei din lumea reală, unde el este artistul adevărat. Nu credem că a fost recunoscut și poziționat ca fiind artist, dar el a fost un artist. Vrem să transmitem acest lucru. Să demonstrăm că un agricultor de rînd putea crea lucruri frumoase. Pentru ca în Moldova să înțeleagă valoarea culturală a acestei comori.

Sala, în care se desfășoară expoziția, este împărțită de un perete în două săli. În cea mai mică e reprezentată ideea trecerii timpului: începe cu fotografia unui copil mic, apoi ajungem cu ajutorul fotografiei în tinerețe, pe urmă vedem persoana la maturitate, iar în sala următoare atingem tema relațiilor dintre oameni, cum ar fi: dragostea, gelozia, înțelegerea, regretul. Am vrut să arătăm sentimentele acestor oameni.

Mesajul nostru este rugămintea și adresarea către poporului nostru, poporul Moldovei, că ar trebui să apreciem și să păstrăm astfel de lucruri, să nu le aruncăm, să nu uităm de ele, ci să le preţuim. Vrem ca toată lumea să afle despre Zaharia, să fie ca una dintre "fețele" Moldovei. Voi fi fericită, dacă oamenii vor recunoaște țara noastră, prin intermediul acestui om simplu, dar atît de talentat.

Oamenii, care m-au ajutat în mod direct la organizarea expoziției: Lică Sainciuc, Roman Rîbaliov, desigur că am fost fericită să lucrez cu Marcello Galbiati, profesorul meu de la Universitatea din Milano, părinții mei, Nicolai Pojoga a scanat fotografii cu Elena Donciu, un lucru enorm de mare a fost făcut de Victor Găluşcă, anume el e acea persoană, care a găsit fotografiile.

Nicolae a publicat o carte, în care au fost prezentate aproximativ două sute de fotografii și a primit un grant ca producător, pentru a realiza un film despre Zaharia.

Anul trecut Victor a realizat un material video documentar, de 20 de minute, despre modul în care a degradat satul. Acesta va fi difuzat în sala de expoziții. Videoclipul a fost premiat cu trei premii: «Cea mai bună producție locală Cronograf 2017 Chișinău», «Cea mai bună imagine SimFest Tîrgu Mureş 2017», «Cea mai bună regie Docuart Bucureşti 2017».

Sursa: photoschool.md

Cuvinte cheie:

expoziție , fotografie , cultura

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1620
Populația:
1419 locuitori

Bocani este un sat şi comună din raionul Făleşti. Bocani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Fălești și la 105 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 1419 oameni. Satul Bocani a fost menționat documentar în anul 1620.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.