Mergi spre compartimentul: Cultura
31 octombrie 2018, 11:31 Cultura views 10441
Zilele culturii japoneze, marcate la Biblioteca Națională
31 octombrie 2018, 11:31 Cultura views 10441

Zilele culturii japoneze, marcate la Biblioteca Națională

Zilele culturii japoneze au fost marcate în cadrul Bibliotecii Naționale în perioada 28-30 octombrie. Instituția a organizat trei ateliere de creație și o expoziție, pentru a prezenta cultura japoneză.

Marți, 30 octombrie, în încheierea activităților dedicate Zilelor culturii japoneze, a fost desfășurat atelierul de creație „Komono". Participanții au confecționat manual, din stofă, obiecte de dimensiuni mici. Este vorba de jucării, broșe, hăinuțe, gentuțe etc. „Este ceva specific japonezilor să fie confecționate lucruri mici din resturile rămase în urma confecționării lucrurilor de mari dimensiuni", a spus actrița Galina Roșca, participantă la atelierul de creație.

Natalia Stratan, elevă în clasa a VII-a, a spus că a venit să participe la atelierul de creație pentru a cunoaște mai îndeaproape cultura japoneză, care are ceva specific, ceva ce alt popor nu are. „Aceste lucruri mărunte pe care le confecționăm pot fi utilizate în decor, în cadrul unor expoziții, broșele pot fi purtate", a spus eleva.

Zilele culturii japoneze au fost deschise la Biblioteca Națională sîmbătă, 27 octombrie, cu atelierul de creație „Ikebana", în cadrul căruia participanții au creat compoziții din flori vii. Duminică, 28 octombrie, a fost organizat atelierul de creație „Sumi-e". Participanții au învățat să picteze în stil japonez. În perioada 27-30 octombrie, a fost desfășurată o Expoziție de Ikebana Ikenobo.

Intrarea și participarea la toate activitățile a fost gratuită.

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

cultura , Japonia , biblioteca

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1431
Populația:
466 locuitori

Mihăileni este un sat şi comună din raionul Briceni. Comuna Mihăileni se află la o distanță de 24 km de oraşul Briceni, 35 km de staţia de cale ferată Ocniţa și 216 km de Chișinău. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Mihăileni şi Grozniţa. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 466 locuitori. Prima atestare documentară a satului Mihăileni datează din 15 iunie 1431.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.