Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
25 mai 2019, 11:00 Natura şi turismul views 18583
Sfîrşitul lunii mai va fi ploios şi cald
25 mai 2019, 11:00 Natura şi turismul views 18583

Sfîrşitul lunii mai va fi ploios şi cald

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat până mâine Cod Galben de instabilitate atmosferică şi prognozează ploi de scurtă durată cu descărcări electrice, izolat cu vijelie în rafale de până la 15-20 m/s. În general, sfârşitul de mai se arată a fi ploios, însă cu temperaturi ridicate, transmite MOLDPRES.

Potrivit meteorologilor, perioada de referinţă va fi determinată de ploi cu descărcări electrice, mai ales în nordul ţării, unde precipitaţii se aşteaptă până la 30 mai.

Conform specialiştilor SHS, cantitatea medie multianuală a precipitaţiilor în luna mai pe teritoriul ţării constituie 44-70 mm, iar numărul zilelor cu precipitaţii este de 8-12. Potrivit datelor observaţiilor multianuale, cea mai mare cantitate lunară de precipitaţii a atins valoarea de 231 mm (Leova, 1991), iar cea mai mare cantitate zilnică – 103 mm (Soroca, 1993). În luna mai, ploile puternice sunt posibile în medie o dată în trei ani, iar ploile puternice de lungă durată – în medie o dată în 50 ani.

Meteorologia populară are propriile aprecieri despre ploile din luna mai şi indică recolte frumoase de grâu şi porumb, după ploile calde de Florar. De asemenea, se zice că dacă în mai năpădesc gândacii, atunci vom avea un an mănos, iar furtunile cu tunete și fulgere din luna mai prevestesc un an roditor. Totuşi, "dacă luna mai e ploioasă, atunci vom avea un iunie secetos", spun surse folclorice.

Vremea ploioasă nu va influenţa indicatoarele termometrelor, ceea ce înseamnă că valorile termice vor fi în pas cu calendarul. Astfel, în următoarea săptămână, de la hotar cu vara, se prevăd temperaturi ce vor atinge maxime pe ţară de 31-33 grade Celsius, ziua. Noaptea, mercurul termometrelor va indica până la 16-18 grade Celsius.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

meteo , prognoza

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1865
Populația:
1322 locuitori

Victorovca este un sat din cadrul comunei Ciobalaccia, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Cantemir și la 135 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1322 de oameni. Satul Victorovca a fost menționat documentar în anul 1865.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.