Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
26 ianuarie 2024, 17:00 Natura şi turismul views 24249
Mănăstirea Hîrbovăț - candelă aprinsă a credinței
26 ianuarie 2024, 17:00 Natura şi turismul views 24249

Mănăstirea Hîrbovăț - candelă aprinsă a credinței

Mănăstirea Hîrbovăț este situată pe valea rîului Ichel, în preajma satului Hîrbovăţ, la circa 10 kilometri de orașul Călăraşi.

Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1730 de către boierul Constantin Carpuz. Însă după părearea unor istorici, mănăstirea a fost întemeiată în veacul al XVII-lea. Pînă în anul 1812 mănăstirea a fost de trei ori încendiată de turci şi tătari, motiv din care toată arhiva mănăstirii a fost distrusă.

Pe locul unei biserici de lemn mai vechi, în anul 1816 Ştefan Lupu şi soţia sa Elena, au ctitorit biserica de vară a mănăstirii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, iar în anul 1870 a fost construită biserica de vară „Pogorîrea Sîntului Duh”. Ştefan Lupu ulterior s-a călugărit la acea mănăstire sub numele Serapion. Biserica „Adormirii Maicii Domnului” a fost reînnoită la 1828 şi 1855.

Prin anii 1960 ai secolului al XX-lea, Mănăstirea Hîrbovăţ a rămas una dintre ultimele mănăstiri care mai funcţionau. Monahii care erau alungaţi din locurile lor de rugăciune se retrăgeau aici. Aici se refugiaseră călugării de la Căpriana, de la Ţigănesti şi din alte mănăstiri.
După un lung şi crunt asediu armat rezistenţă este înfrîntă în anul 1962. Multe dintre odoarele şi obiectele bisericeşti aflate aici au fost distruse şi arse. Ostaşii au distrus subsolurile bisericii „Pogorîrea Sfîntului Duh”, unde erau înmormîntate feţele bisericeşti. A fost distrus altarul şi catapeteasma. Cele şase clopote ale bisericii au fost coborîte şi duse din mănăstire. Icoanele, cărţile, arhiva au fost arse.

Imediat după desfiinţare, mănăstirea a fost transformată în şcoala pentru copii cu handicap. Biserica a devenit clubul şcolii, iar subsolurile ei depozite. Mai tîrziu această biserică a ajuns să fie grajd pentru animale. Între anii 1988-1989 administraţia şcolii a început sa restaureze mănăstirea. Şcoala a funcţionat pînă în primăvara anului 1992, cînd a fost reînfiinţată mănăstirea de călugări Hîrbovăţ. Starea complexului monahal era dezastruoasă.

La Mănăstirea Hîrbovăţ se păstrează şi vestita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului – „Gîrboviţa”, dăruită în anul 1790 de către soţia colonelului rus Nicolae Albaduev, ucis de un cal în poarta mănăstirii. Icoana făcătoare de minuni este îmbrăcată în argint aurit şi împodobită cu pietre scumpe se păstrează 6 luni în mănăstire (de la 23 aprilie pînă la 1 octombrie, tradiţie păstrată din 1859), restul timpului fiind expusă în Catedrala din Chișinău.

Cuvinte cheie:

manastire , turism , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1859
Populația:
6200 locuitori

Hlinaia este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Hlinaia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Slobozia și la 111 km de Chișinău. Populaţia satului Hlinaia alcătuia 6200 de oameni în anul 2007. Satul Hlinaia a fost atestat documentar în anul 1859.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.