Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
21 octombrie 2013, 12:18 Natura şi turismul views 73601
21 octombrie 2013, 12:18 Natura şi turismul views 73601

Semnele care prevestesc cutremurul cu 24 de ore înainte


Foto: n24plus.ro

Generalul Emil Străinu a dezvăluit, pentru "Ring", rezultatul celor 30 de ani de cercetare a seismelor. Acesta susţine că a descoperit şase indicatori care prevestesc un cutremur cu 24 de ore înainte de a se produce.

Potrivit lui Emil Străinu, cei şase indicatori descoperiţi pot fi folosiţi pentru a prevesti un cutremur natural, aceştia fiind însă ineficienţi în cazul seismelor produse de exploatările de gaze de şist sau de petrol. Mai mult, aceştia pot fi observaţi de orice persoană, chiar cu ochiul liber.

Primul dintre cei şase indicatori descoperiţi de general este apariţia pe cer a unor nori de tip panglică, paraleli. "Aceştia reprezintă materializarea schimbului energetic între pămînt şi atmosferă, care precede descărcarea de energie seismică", a explicat Străinu.

Un alt semn foarte important constă în modificarea nivelului apei din fîntîni, care, înainte de producerea unui seism, scade sau creşte foarte mult. Totodată, apa îşi schimbă culoarea, dar şi gustul, iar cei care se uită în fîntînă au senzaţia că apa ar fierbe.

Cel de-al treilea indiciu descoperit de general în cei 30 de ani de cercetări îl reprezintă schimbările comportamentale ale animalelor de companie. "Cîinii şi pisicile devin foarte nervoşi şi vor să iasă din casă. De asemenea, peştii şi broaştele-ţestoase din acvarii simt vibraţiile pămîntului şi devin foarte agitaţie", a mai adăugat Emil Străinu. Mai mult, în zona ce urmează a fi lovită de cutremur se constată creşterea paraziţilor electrici la recepţiile de telefonie mobilă, televiziune şi radio.

Al 4-lea "semn": descărcări electrice pe cer Generalul susţine că cel de-al cincilea semn constă în apariţia, în zona seismică, pe cer, a unor lumini sau descărcări electrice care sînt date de scăpările energetice ale scoarţei terestre spre atmosferă.

Al 5-lea indiciu se referă la animalele de pămînt, precum şerpi sau şobolani, care, înainte de producerea unui seism, vor ieşi din ascunzişuri şi vor fi vizibile pe pămînt.

Ultimul indiciu. Oamenii devin mai agitaţi Potrivit unui studiu realizat de seismologii japonezi, comportamentul oamenilor se schimbă, de asemenea, înainte de producerea unui cutremur. "În orele premergătoare unui cutremur, în zona respectivă, fiinţele vii devin foarte agitate, inclusiv oamenii. Au o stare de nervozitate, de nelinişte, care apare fără motiv", a mai explicat Emil Străinu.

"Indiciile încep a fi vizibile cu 24 de ore înainte de cutremur, atunci cînd energia este la nivelul maxim de acumulare în sol, în placa tectonică. Atunci cînd este la nivel maxim, acţionează şi asupra mediului care este deasupra."

Sursa: ziarulring.ro

Cuvinte cheie:

cutremur , studiu , avertizare

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1698
Populația:
3394 locuitori

Chiştelniţa este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Chiştelniţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanţa de 35 km de oraşul Teleneşti şi la 90 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3394 de oameni. Satul Chiştelniţa a fost menționat documentar în anul 1698 cu denumirea Hoimănești.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.