|
Cîți moldoveni au cerut implicarea MAEIE pentru a putea reveni acasă
Pînă astăzi, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a recepționat peste 7 mii de solicitări din partea cetățenilor moldoveni blocați în diferite țări, care au cerut ajutorul autorităților pentru a le facilita procesul de repatriere, a declarat ministrul de Externe, Oleg Țulea, în cadrul emisiunii Punctul pe Azi, la TVR Moldova.
„Am lansat o nouă procedură prin care am colectat toate cererile din partea cetățenilor prin intermediul misiunilor diplomatice. Am prioritizat aceste liste, în topul acestora am fixat cetățenii care au cea mai stringentă nevoie de a reveni acasă, așa încît să poată reveni în primul rînd minorii, mamele cu copii mici, studenți și persoane ce au rămas fără surse financiare", a menționat ministrul despre măsurile ce se întreprind pentru repatrierea cetățenilor din R. Moldova.
Oleg Țulea a declarat că angajații MAEIE au colectate aproape toate cererile de repatriere care vin din partea cetățenilor. „Avem Franța, Spania, Portugalia, Cehia, Austria, Germania, Marea Britanie, și altele. Avem o cifră în jur de 7 mii de persoane care au nevoie de suport pentru a ajunge pe teritoriul Republicii Moldova", spune diplomatul.
„Am ajutat 3665 de cetățeni din mai multe țări să revină în țară atît pe cale terestră, cît și aeriană", a precizat ministrul de Externe.
Oleg Țulea a mai declarat că MAEIE colaborează cu Ministerul Economiei, cu Autoritatea Aeronautică Civilă și responsabilii din cadrul Guvernului la elaborarea unui grafic al curselor de avion pentru repatrierea cetățenilor aflați în străinătate.
„Autoritățile comunică cu operatorii curselor în sensul stabilirii unor prețuri minime la biletele de zbor, iar în cazul persoanelor defavorizate se discută posibilitatea transportării la preț mic sau gratuit", a mai spus Țulea.
Potrivit lui, persoanele la sosire, sînt rugate să îndeplinească fișa epidemiologică și sînt informate că trebuie să se autoizoleze pentru 14 zile.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Sare și saună: rețetă simplă și eficientă pentru îmbunătățirea sănătății.
- Poporul care nu cunoaște bolile
- Îmi iubesc foarte mult casa de la țară!
- Oamenii de știință de la Stanford au declarat că au inventat o metodă de creare a unui om artificial
- Cutele de viespi în medicina tradițională
- În Europa, temperaturile sălbatice sunt neobișnuite, un astfel de aprilie nu a mai fost de mult timp…
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1623
- Populația:
- 2042 locuitori
Budăi este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Localitatea este situată la distanța de 5 km de orașul Telenești şi la 86 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2042 de oameni. Prima mențiune documentară a satului datează din anul 1623.
Comentarii
(0)