Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
24 mai 2022, 12:30 Diaspora moldovenească views 3407
Agenția Servicii Publice va presta servicii de documentare pentru diaspora din SUA
Foto: deschide.md
24 mai 2022, 12:30 Diaspora moldovenească views 3407

Agenția Servicii Publice va presta servicii de documentare pentru diaspora din SUA

Reprezentanți ai Agenției Servicii Publice (ASP) se vor afla, în perioada 24 mai - 2 iulie, într-o misiune de lucru în SUA.

Împreună cu funcționarii Ambasadei Republicii Moldova la Washington, aceștia se vor deplasa în localitățile dens populate de moldoveni, aflate la o distanța considerabilă de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, pentru a le oferi servicii de documentare.

Potrivit ASP, cetățenii Republicii Moldova, care se află în Statele Unite ale Americii și care au nevoie să-și reînnoiască pașapoartele, buletinele de identitate, precum și să obțină acte de stare civilă (certificate de naștere, certificate de căsătorie, duplicate ale acestora), vor putea apela la serviciile prestate de echipa mobilă a Agenției, în mai multe localități americane.

 Este vorba de New York: 24-25 mai, 09.00-18.00 (ora locală); Boston: 27 mai, 08.00-17.00; Chicago: 29 mai – 3 iunie, 09.00-18.00; Seattle: 7-9 iunie, 09.00-18.00; Sacramento: 12-14 iunie, 09.00-18.00; Las Vegas: 17-18 iunie, 08.00-17.00; Dallas: 21 iunie, 09.00-18.00; Pensacola: 23 iunie, 09.00-18.00; Orlando: 26-27 iunie, 09.00-18.00; Asheville: 29-30 iunie, 08.00-17.00; Atlanta: 2 iulie, 09.00-18.00.

Anterior, serviciile de documentare a populației cu acte de identitate nu puteau fi prestate pe loc, deoarece misiunile diplomatice nu dețineau echipament mobil pentru preluarea datelor biometrice necesare. Astfel, cetățenii erau obligați să se prezinte personal la sediul ambasadelor pentru a depune cererile de obținere a actelor de identitate. „Datorită echipamentului mobil al ASP, cetățenii moldoveni aflați in SUA vor putea sa-și perfecteze actele de identitate pe loc”, rezumă un comunicat al Agenţiei Servicii Publice.

Adresele locațiilor, zilele și orele de recepționare a cererilor pot fi accesate pe paginile oficiale ale Ambasadei Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii și Statele Unite Mexicane și Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

 

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1598
Populația:
1125 locuitori

Risipeni este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Risipeni și Bocşa. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Fălești și la 142 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1125 de oameni. Satul Risipeni a fost menționat documentar în anul 1598.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.