Mergi spre compartimentul: Copiilor
17 ianuarie 2019, 12:00 Copiilor views 10179
Autoritățile locale fac tot posibilul ca minorii, găsiți în stradă, să revină în familii (Video)
17 ianuarie 2019, 12:00 Copiilor views 10179

Autoritățile locale fac tot posibilul ca minorii, găsiți în stradă, să revină în familii (Video)

Clădirea nefinisată de pe strada Lev Tolstoi din capitală, în care și-au găsit adăpost mai mulți minori va fi demolată.

O decizie în acest sens a fost luată de autoritățile publice locale, împreună cu proprietarul construcției. Iar asta pentru că aceasta prezintă pericol pentru viața acelora, care și-au găsit adăpost în această clădire. Pereții construcției sînt avariați, iar aceasta se poate dărîma în orice moment.

Potrivit Luciei Caciuc, șef interimar al Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului, din cele 21 de persoane care se află în prezent în acea clădire doar 5, maxim 6 sînt, de fapt, copii.

"Din cei, care o să îi vedeți acolo doar 5, maxim 6 sînt copii. Avem copii de la Bălți, Telenești, Căușeni, Călărași, am purtat discuții cu autoritățile locale de acolo, mai mult decît atît i-am dus în repetate rînduri pe acești copii în raioanele de unde sînt, dar peste două, trei zile ei revin la Chișinău. Pînă la acest moment am reușit să le oferim acelora, care se află în această clădire, haine calde, cîteva saltele și să le livrăm săptămînal un prînz cald", a declarat Lucia Caciuc pentru Noi.md.

Potrivit acesteia, copii sînt bolnavi de scabie, minorii au fost duși la centrul dermatologic din sectorul Codru al capitalei, unde au fost examinați și unde li s-au dat niște unguente.

"Doi din acești copii, care sînt din municipiu au plasament stabil în internatul № 3 din capitală, însă ei refuză să stea acolo și fug de fiecare dată. Noi sîntem conștienți de pericolul la care se expun ei, însă în cazul dat, ar fi nevoie ca acești minori să fie plasați în centre securizate în care cu ei să lucreze specialiști, psihologi, însă din păcate noi nu avem pîrghii legale pentru a-i ține silit în astfel de centre", a adăugat Lucia Caciu.

De mîine, minorii din raioane vor fi plasați de urgență în Internatul Nr. 3 din capitală, iar ulterior autoritățile raionale vor fi chemate să îi ia și să îi ducă acasă.

"La începutul lunii februarie, sperăm să fie deschis Centrul de Asistență Stradală. Acesta va fi unul de zi, unde copiii vor avea posibilitatea să facă diferența între a fi în stradă și a se afla într-un centru, în care ei să se simtă în siguranță. Vrem să îi obișnuim cu mediul familial, astfel ca ei să își schimbe obiceiurile proaste pe unele sănătoase", a conchis Caciuc.

Potrivit Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului, problema copiilor străzii trebuie privită și din altă perspectivă. În mare parte acești copii fug din internate din motiv că le place libertatea și nu vor să se supună unor reguli, dar și pentru că sînt dependenți de alcool și droguri.

"Există atîtea tentații pentru copii, iar ei cad pradă acestor tentații. Trebuie să privim și cealaltă parte a monedei: Cine le oferă aceste droguri?

Cine le vinde? Dacă muncim împreună în vederea soluționării problemei vom reuși. În plus, avem nevoie și de niște legi care să ne ajute. Am avut discuții cu președinții de raioane, soarta acestor copii trebuie să fie în vizorul acelora, care sînt direct responsabili, Chișinăul nu poate rezolva problemele întregii Republici", a mai adăugat Lucia Caciuc.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Chisinau , copii

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1602
Populaţia:
552 locuitori

Slobozia-Horodişte este un sat din cadrul comunei Horodişte, raionul Rezina. Slobozia-Horodişte este situat la o distanţă de 35 km de oraşul Rezina şi la 103 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 552 de oameni. Satul Slobozia-Horodiște a fost menționat documentar în anul 1602.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.