|
Ei revin. Ce-i de făcut cu muncitorii migranţi?
În Moldova, închisă pentru carantină, fiecare comunicat de presă al poliţiei de frontieră este aidoma unui buletin de pe front: "În ultimile 24 de ore în ţară au intrat 2145 persoane, două aveau febră".
Aceste persoane nu-s doar potenţiali purtători ai coronavirusului COVID-19, ci şi potenţiali şomeri. E puţin probabil, că în viitorul apropiat ei se vor putea întoarce în ţările, unde anterior aveau de lucru: Europa nu degrabă îşi va deschide hotarele. Iar în patrie le va fi greu să se angajeze în primele luni: din cauza carantinei în ţară, multe întreprinderi şi-au sistat activitatea.
Deocamdată, experţii contează pe un scenariu „blînd": imigranţii de muncă se întorc masiv în ţară, timp de 2-3 luni aşteaptă să treacă criza, după care intenţionează să se întoarcă înapoi. Dacă însă în Europa pandemia se va înteţi şi măsurile de carantină vor dura mai mult timp, unii experţi, spre exemplu Veaceslav Ioniţă, cred că "va fi ceva de groază – mi-i şi frică să comentez ce se poate întîmpla pe viitor". Iar alţii cred că în persoana migranţilor reveniţi statul poate obţine o posibilitate de a dezvolta ţara.
Continuarea articolului citiți pe noi.md.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Curățarea vaselor de sânge: rețeta decoctului din semințe de in
- Lacul fără fund (+Foto)
- Reteta de varza murata fara sare de la Pol Brag
- Tribul amazonian care folosește telepatia (+Foto)
- Șamponul natural poate fi făcut acasă. Iată 4 rețete simple...
- Această baie elimină toate toxinele din organism în doar 20 de minute! Simte puterea vindecătoare a…
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1892
- Populația:
- 672 locuitori
Stația de Cale Ferată Rogojeni este o localitate în componența comunei Rogojeni din raionul Șoldăneşti. Loc. Stația de Cale Ferată Rogojeni se află la o distanță de 38 km de orașul Șoldănești și la 97 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia loc. Stația de Cale Ferată Rogojeni constituia 672 de oameni. Localitatea apare odată cu înființarea stației de cale ferată Rogojeni în anul 1892.
Comentarii
(0)