21 iulie 2014, 09:37 Realitatea moldovenească views 8253
Un moldovean a inventat un sistem de siguranţă pentru aviaţia civilă
Foto: trm.md
21 iulie 2014, 09:37 Realitatea moldovenească views 8253

Un moldovean a inventat un sistem de siguranţă pentru aviaţia civilă

Eşecul altora a devenit succesul lui. Tînărul pe nume Alexandru Balan a reuşit să inventeze sistemul care, nici mai mult, nici mai puţin, va salva oamenii în catastrofele aviatice. Este vorba de două substanţe care vor imobiliza pasagerii în timpul prăbuşirii şi nu vor permite ca avionul să explodeze. O invenţie la care zeci de ani, instituţii celebre din întreaga lume nu au putut să ajungă, relatează Mesager.

Ceea ce pare astăzi ireal, un moldovean din Cojuşna a reuşit să transforme în realitate. Încercările eşuate de NASA în 1964, sunt realizate acum de tînărul savant ce a reuşit să pună în aplicare două sisteme de siguranţă destinate aviaţiei civile.

„SIAAB1 care se referă la un mecanism şi o substanță chimică, care într-un tandem neutralizează kerosenul pentru a evita explozia avionului la impactul cu solul. SIAAB 2 este o substanţă chimică hibridă, care se transformă din lichidă în spumă şi are menirea de a imobiliza corpurile omeneşti în interiorul avionului astfel ca la momentul impactului maxim posibil să reducă forţa G", explică Alexandru Balan.

Anume aceste momente ar putea fi evitate dacă invenţia va ajunge să fie pusă în aplicare. Altfel spus, dacă un avion se va prăbuşi, acesta nu va exploda, iar pasagerii vor rămîne în viaţă.

Ideea unei astfel de invenţii a apărut acum opt ani, pe cînd studia arhitectura la Universitatea Tehnică. Pentru că nimeni din Moldova nu i-au luat în serios concepţiile, Alexandru a încercat să-şi caute succesul în afara ţării. A mers să studieze ingineria aeronautică la Universitatea din Helsinki, iar acolo proiectul său a fost pus în capul mesei şi i se ofereau miliarde pentru el.

„Este susţinut de către NATO şi alte instituții care poartă interes foarte mare pentru acest proiect. Am avut propunerea să dau vînzare proiectul şi am refuzat pentru că nu acesta îmi era scopul Proiectul este foarte interesant şi dacă ar obţine un stat dreptul asupra acestui proiect asta ar însemna supremaţie în domeniu. Acest proiect trebuie să devină unul social, fiecare dintre noi trebuie să beneficieze de pe urma lui", afirmă inventatorul moldovean.

În prezent toate forţele sunt concentrate pe ultimul test de poligon care va avea loc la sfîrşitul anului în California. Un avion, cu manechine şi cu cele două substanţe la bord, va fi doborît. Dacă aeronava nu va lua foc iar manechinele vor rămîne intacte, atunci invenţia ar putea fi implementată obligatoriu pentru fiecare avion, spune Alexandru Balan.

Acelaşi sistem ar putea fi aplicat şi în transportul terestru. Mai mult, în scurt timp Alexandru Balan promite să lanseze şi proiectul SIAAB3, însă ce va conţine acesta este deocamdată secretul invenţiei.

Sursa: trm.md

Cuvinte cheie:

inventie , avion , zbor , securitate , moldovenii

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1589
Populația:
893 locuitori

Ţepilova este un sat din cadrul comunei Ocolina, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Soroca și la 158 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 893 de oameni. Satul Țepilova a fost menționat documentar în anul 1589.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.