19 martie 2019, 15:45 Realitatea moldovenească views 12838
Refuzul blocului ACUM de a discuta formarea unei coaliții ar putea însemna pregătirea pentru locale
19 martie 2019, 15:45 Realitatea moldovenească views 12838

Refuzul blocului ACUM de a discuta formarea unei coaliții ar putea însemna pregătirea pentru locale

Igor Gîrlea, juristul aripii tinere a Partidului Democrat, este de părere că refuzul blocului ACUM de a discuta privind formarea unei majorități în Parlament, ar putea însemna pregătirea pentru alegerile locale.

În opinia lui, este o tactică greșită.

„În momentul în care Partidul Democrat vine și le propune cea mai importantă funcție în Guvern și anume funcția de prim-ministru și negocierea celorlalte ministere, ei refuză fără măcar a intra în discuții", a spus Igor Gîrlea la emisiunea „Țara" de la postul de televiziune Vocea Basarabiei TV. În opinia lui, blocul ACUM a refuzat funcția de prim-ministru din motiv că se teme să și-o asume.

Ion Cebanu, președintele Tineretului Liberal, este de părere că blocul ACUM ar putea discuta cu Partidul Socialiștilor pentru o anumită colaborare. „În momentul respectiv, cu socialiști nu este necesar să faci vreo alianță oarecare. (...) Două lucruri ar fi trebuit să se înțeleagă – un președinte de Parlament neutru și proiectele de legi puse pe ordinea de zi și votate. Lucrurile sînt foarte simple și după asta mergem la anticipate", a declarat liberalul.

Partidul Democrat a propus de două ori negocieri blocului electoral ACUM pentru a forma o majoritate parlamentară. Ultima dată, PDM a dat de înțeles că este gata să cedeze funcția de prim-ministru. Blocul ACUM a refuzat categoric ambele propuneri.

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

alegeri , coalitie , Blocul ACUM

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1554
Populația:
1125 locuitori

Holoşniţa este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Holoşniţa și Cureşniţa. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Soroca și la 171 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1125 de oameni. Satul Holoșnița a fost menționat documentar în anul 1554.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.