|
Producătorii agricoli debutanți pot solicita subvenții în avans din partea statului
Producătorii agricoli care doresc să-și lanseze o afacere în domeniul agricol pot solicita subvenții în avans din partea statului, în cadrul celui de-al patrulea apel de depunere a dosarelor, lansat de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Actele vor fi recepționate de luni, 2 septembrie și până la 22 noiembrie, transmite MOLDPRES.
Suportul statului pentru lansarea noilor afaceri constituie 65% din valoarea proiectului ce nu va depăși un milion de lei. Subvențiile în avans vor fi acordate doar în baza proiectelor investiționale depuse de producătorii agricoli, ce vor desfășura pentru prima dată o activitate economică în sectorul agroalimentar.
Solicitanții vor putea beneficia de subvenții pentru utilarea și renovarea fermelor zootehnice, procurarea animalelor de prăsilă, dezvoltarea infrastructurii postrecoltare și procesare, producerea legumelor și a fructelor pe teren protejat, înființarea, modernizarea și defrișarea plantațiilor multianuale.
Anterior, au fost desfășurate alte trei apeluri pentru acordarea subvențiilor în avans. În urma acestora, până în prezent au fost selectate și evaluate spre finanțare 62 de proiecte investiționale. Aportul statului pentru dezvoltarea acestora urmează a fi de peste 33,4 mln de lei.
În acest an, pentru subvenții în avans a fost alocată suma de 45 mln de lei din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, valoarea căruia este de 900 mln de lei /peste 45 mln de euro/.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Sare și saună: rețetă simplă și eficientă pentru îmbunătățirea sănătății.
- Poporul care nu cunoaște bolile
- Îmi iubesc foarte mult casa de la țară!
- Oamenii de știință de la Stanford au declarat că au inventat o metodă de creare a unui om artificial
- Cutele de viespi în medicina tradițională
- În Europa, temperaturile sălbatice sunt neobișnuite, un astfel de aprilie nu a mai fost de mult timp…
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1772
- Populația:
- 2780 locuitori
Lărguţa este un sat şi comună din raionul Cantemir. Lărguţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Cantemir și la 115 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2780 de oameni. Satul Lărguţa a fost menționat documentar în anul 1772.
Comentarii
(0)