15 septembrie 2019, 13:00 Realitatea moldovenească views 6771
Plahotniuc și-a clădit o avere impresionantă (Doc)
15 septembrie 2019, 13:00 Realitatea moldovenească views 6771

Plahotniuc și-a clădit o avere impresionantă (Doc)

În cei 9 ani în care s-a aflat în politică, Vladimir Plahotniuc s-a îmbogățit consistent, iar asta doar dacă ținem cont de declarațiile de avere ale fostului lider PD, scrie cotidianul.md.

În noiembrie 2010, cînd Plahotniuc apărea în lista electorală a PD-ului cu doar o săptămînă înainte de alegeri, acesta declara un salariu de peste 4 milioane de lei, apartamentul de pe strada Bulgară și trei automobile de marca Mercedes, produse în 2006, 2008 și 2009.

Plahotniuc susținea atunci că nu deține bani în depozite sau conturi bancare și nici acțiuni, obligațiuni sau cambii.

În iulie 2019, cînd a părăsit politica, Plahotniuc raporta deja venituri mult mai importante. Peste 3 milioane de euro Plahotniuc ar fi obținut din dividendele companiei Vanguard International. De asemenea, din returnarea capitalului social al companiei Prime Management, care figurează și în raportul Kroll privind jaful din sistemul bancar, Plahotniuc indică venituri de peste 4 milioane de lei.

Plahotniuc declară că deține în prezent 4 automobile, dintre care cel mai scump, un Maybach, depășește valoare de 10 milioane de lei. El mai indică tot felul de bunuri pe care le evaluează la valori de sume de cîteva sute de mii de euro sau dolari.

El ar mai deține conturi bancare în sute de mii de dolari, euro sau lei. Plahotniuc mai trece în declarația de avere și împrumuturi acordate, în valoare de peste 17 milioane de lei și aproape 600 de mii de euro.

Plahotniuc nu trece însă în declarația de avere imobilele care-i sînt atribuite de către presa de investigație și pe care le-ar deține în mai multe state europene, printre care Elveția, Franța sau Romînia și care ar avea o valoare de peste 30 de milioane de euro.

Sursa: cotidianul.md

Cuvinte cheie:

Vlad Plahotniuc , avere

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1894
Populația:
948 locuitori

Cneazevca este un sat şi comună din raionul Leova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cîzlar, Cneazevca și Stoianovca. Localitatea se află la distanța de 36 km de orașul Leova și la 76 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 948 locuitori. Satul Cneazevca a fost menționat documentar în anul 1894.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.