05 ianuarie 2018, 17:00 Personalități views 17106
Sculptorul care dorește să rămînă în oraşul natal pentru a-l face și mai frumos (Foto)
05 ianuarie 2018, 17:00 Personalități views 17106

Sculptorul care dorește să rămînă în oraşul natal pentru a-l face și mai frumos (Foto)

Constantin Hadîrcă a început să creeze cu aproximativ 6 ani în urmă primele sale lucrări din metal. Tînărul spune că prima sa lucrare a fost „lupul dacic" care se află pe teritoriul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu" din orașul Sîngerei. Din pasiunea sa mare pentru istorie, lucrarea a fost donată liceului și amplasată în curtea liceului, în fața cabinetului de istorie.

Sculptorul Constantin Hadîrcă spune că realizează capodoperele sale din dorinţă în primul rînd, pentru a înfrumuseța orașul natal şi nu doar. Iniţiază să rămînă în oraşul Sîngerei pentru a-l face mai frumos. Totuşi, îşi doreşte să implice cît mai mulți tineri în asemenea activități. Pe parcursul muncii sale, sculptorul a participat la mai multe expoziții locale cît și la o expoziție națională. Lucările sale devin tot mai întrebate și acest lucru îl îndreaptă spre ideea de a se dedica exclusiv procesului creativ din atelierul său, lucru pe care şi-l doreşte cel mai mult. În continuare vă propunem un interviu cu tînărul sculptor care prin intermediul talentului și măiestriei sale încîntă sufletul multor oameni!

- De ce sculptură? De ce ai ales metalul?

- Sculptură- metal, artă- tehnologii, fin-dur

- Care e factorul-cheie ce declanșează interesul tău pentru transpunerea ideii într-un anumit material?

- Interesul apare cînd ideea se întregește, iar transpunerea se face în funcție de disponibilitatea de timp, iar dacă ideea a plăcut cuiva și o dorește pentru sine, atunci te motivează și aspectul financiar.

- Vorbește-mi despre o lucrare, despre cum ți-a venit inspirația să o creezi?

- În general sînt copleșit de ideea zborului. Cînd lucrez la așa sculpturi ca pasările am niște senzații de parcă aș fi eu în zbor, uneori mi se face pielea găină cînd trebuie sa îmi imaginez exact poziția pasării ce o doresc să o transpun.

- Care a fost prima ta lucrare și ce poveste se ascunde în spatele ei?

- Prima lucrare a fost „lupul dacic" din curtea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu" din orașul Sîngerei. Îmi place istoria, iar lucrarea a fost donată liceului și plasată în fața cabinetului de istorie. E locul unde am simțit adîncimea timpului și m-am descoperit în multe aspecte. E un „tribut" adus colectivului frumos de profesori și în special domnului Dubencu Petru.

- Care a fost cea mai dificilă lucrare pe care ai făcut-o pînă acum?

- A fost „vulturul în aterizare" și a fost dificilă pentru că a fost prima sculptură a unei păsări și a presupus cumularea de cunoștințe în ornitologie. E mult mai precis și mai rapid să dai proporțiile dacă te bazezi pe proporțiile scheletului și a masei musculare.

- E nevoie de tehnică, de multă muncă, de talent? Cam cît din fiecare? Ce n-ar putea lipsi?

- Prima e dorința care trebuie să te cuprindă. Aceasta alimentează curiozitatea și răspunde la întrebarea „cum?". Iți dă puteri și capacitate de muncă creativă. Interesant e faptul că această formulă e valabilă pentru multe aspecte ale vieții. Trebuie doar să știi ce-ți dorești.

- Cît durează procesul de confecționare a unei sculpturi din fier?

- E în dependență de materialul folosit, dimensiuni, destinație. E greu de estimat, dar se încadrează în 2-20 săptămîni. Sînt lucrări ce au deja peste un an de cînd lucrez la ele și tot nu se vede capătul. Așa se întîmplă cînd nu se găsește „accentul", nu simți ideea la care vrei să ajungi.

- Ai participat la expoziții de grup sau chiar personale?

- Am participat la expoziții locale cît și la o expoziție națională. Am fost apreciat şi m-am simțit bine pentru că aduceam ceva nou, inedit.

- Care sînt artiștii tăi preferați și cum ți-au influențat aceștia viziunea?

- Admir opera lui Constantin Brîncuși, mă fascinează simplitatea formelor în raport cu ideea propusă. Nivelul de socializare mondial prezent îmi permite să urmăresc lucrările mai multor oameni talentați, ce uimesc prin creativitate continuă. Apar o mulțime de tehnici și materiale aplicate în creație. Frapează combinațiile realizate și infinita posibilitate de combinare.

- Cît de cerute sînt aceste lucrări proiectate de tine? Se vînd bine?

- Devin tot mai întrebate și mă îndreaptă spre ideea de a mă dedica exclusiv procesului creativ din atelier, lucru pe care mi-l doresc cel mai mult.

- Care este cea mai mare provocare pentru un artist contemporan?

- Cred că este cea de a-și întreține familia cu veniturile din artă. Respectiv te dispersezi în alte activități, „mai profitabile".

- De ce avem nevoie de artă în viața noastră?

- Ne înalță ca specie și ne demonstrează esența divină a lucrurilor

- Dacă ai schimba un lucru în evoluția ta ca artist, care ar fi acela?

- Nu știu dacă aș schimba ceva. Fiecare zi aduce ceva nou și te marchează cu ceva. De fiecare dată lucrurile sînt privite puțin sau mai mult altfel.

- Ce te motivează, ca artist? Ce anume te stimulează în munca ta?

- Plăcerea procesului de creație și a rezultatului final.

- În sinteză, cum ți-ai descrie propriile creații?

- Sînt în trend. Au un potenţial de valorificare enorm. Corespund timpului.

Sursa: stiripozitive.eu

Cuvinte cheie:

sculptor , interviu , personalitati

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1540
Populația:
1439 locuitori

Obileni este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Obileni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Hîncești și la 77 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1439 de oameni. Satul Obileni a fost menționat documentar în anul 1540 cu denumirea Odaia Delarului.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.