19 aprilie 2023, 14:30 Caleidoscop views 10327
Cum faci ca mirosul de parfum să reziste mai mult timp
19 aprilie 2023, 14:30 Caleidoscop views 10327

Cum faci ca mirosul de parfum să reziste mai mult timp

Parfumul nu rezistă prea mult timp pe pielea uscată, nehidratată. Tocmai de aceea, persoanele cu ten mai gras nu au nevoie să aplice parfum la fel de frecvent ca cele cu piele uscată.

Un parfum de calitate, care are un preţ pe măsură, merită să fie utilizat în aşa fel încît să ne bucurăm cît mai mult timp de el. Un parfumier dezvăluie care sînt esenţele care se păstrează cel mai bine, dar şi cum trebuie să aplicăm parfumul pentru ca mireasma să nu dispară la scurt timp.

Un parfum bun, care ne place şi care ni se potriveşte, este greu de găsit. Însă atunci cînd l-am descoperit este important să ştim cum trebuie păstrat şi mai ales cum trebuie utilizat pentru a rezista cît mai mult pe parcursul zilei. Nu este suficient să-l pulverizăm la încheieturi, cum procedează cele mai multe persoane, ori după urechi.

Parfumierul Christine Luby, care a lucrat cu echipa de experţi din spatele aromelor Tom Ford, a dezvăluit cîteva secrete pentru revista Into The Gloss.

„În primul rînd, parfumul nu rezistă prea mult timp pe pielea uscată, nehidratată. Tocmai de aceea, persoanele cu ten mai gras nu au nevoie să aplice parfum la fel de frecvent ca cele cu piele uscată. De aceea, aplicaţi o cremă de corp neparfumată înainte de a pulveriza parfumul. Puteţi să folosiţi chair puţină vaselină la încheietura mîinii, înainte să aplicaţi parfumul, pentru ca mirosul să reziste mai mult", a explicat Christine Luby.

Părul păstrează cel mai bine mirosul de parfum, nu pielea Este bine să folosiţi parfumul imediat după ce aţi făcut duş, înainte de a vă îmbrăca. Pielea este hidratată, aburul a deschis porii, iar asta va ajuta ca parfumul să se fixeze mult mai bine şi să reziste chiar şi întreaga zi.

Încă un lucru asupra căruia parfumierul atrage atenţia: părul este cel care păstrează cel mai bine mirosul de parfum, nu pielea. Cei îngrijoraţi că parfumul ar putea să le afecteze podoaba capilară nu au de ce să-şi facă griji, asigură parfumierul, pentru că parfumul conţine o cantiate mult prea mică de alcool. Pulverizaţi parfum în aer şi lăsaţi-l să se aşeze pe păr.

De asemenea, anumite arome rezistă mai puţin decît altele, iar cel mai bine ar fi să găsiţi parfumuri potrivite din gama celor cu esenţe lemnoase, care sînt cele mai rezistente. Foarte repede se estompează mireasma lăsată de parfumurile pe bază de citrice.

În ceea ce priveşte depozitarea parfumurilor preferate, acestea nu trebuie lăsate în baie. Căldura, lumina şi umiditatea vor afecta mult mai repede calităţile produsului şi aroma o să se estompeze considerabil. Mult mai bine este să le păstraţi într-un loc răcoros, uscat.

Specialistul Christine Luby recomandă chair să le punem sub pat, într-o cutie, eventual în ambalajul în care le-aţi cumpărat, sau într-un dulap din dormitor.

Încă un detaliu important, durabilitatea unui parfum depinde şi de cantitatea de ulei esenţial pe care o conţine, aşa că optaţi pentru cele mai bune pe care vi le puteţi permite. Astfel, apa de parfum conţine cam 15% (este şi cea mai scumpă), apa de toaletă ajunge la 8%, în timp ce apa de colonie are numai 5% ulei esenţial.

Sursa: adevarul.ro

Cuvinte cheie:

sfat , parfum

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1620
Populația:
3036 locuitori

Vărvăreuca este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Vărvăreuca și Stîrceni. Satul Vărvăreuca este situat la o distanță de 3 km de orașul Florești și la 134 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3036 de oameni. Satul Vărvăreuca a fost atestat documentar la 12 aprilie 1620.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.