27 noiembrie 2020, 19:00 Caleidoscop views 2017
Horoscopul pentru 28 noiembrie 2020
27 noiembrie 2020, 19:00 Caleidoscop views 2017

Horoscopul pentru 28 noiembrie 2020

BERBEC

Cineva te stimulează să te implici într-o activitate nouă, care merită atenţie, numai că interesul tău s-ar putea să se stingă repede, descoperind că roadele nu sunt chiar atât de interesante. Mai gândeşte-te înainte de a investi timp şi energie în această direcţie, ca să nu fie doar un foc de paie. Totuşi, la cheful de noutate care te cuprinde azi, nu poţi sta degeaba, ci sigur te apuci de o activitate nouă, dinamică, palpitantă, care îţi pune bine în valoare spiritul de iniţiativă. Mobilizează-i şi pe alţii în acest proiect, ca să poată evolua ca la carte.

TAUR

Iubirea e sursa ta de emoţii maxime, dar e greu de spus dacă e vorba de bucurie sau de tristeţe, de parcă ai parte de ambele feţe ale monedei din acelaşi loc. Persoana iubită te face şi cel mai fericit, dar şi cel mai nesigur, pentru că aştepţi ceva de la ea şi nu mai vine. O vorbă anume, un răspuns necesar, o decizie capitală, dar ea tace şi te ţine ca pe jar în aşteptare. Ar fi bine să-ţi iei inima în dinţi şi să declanşezi tu o discuţie sinceră, cu cărţile pe masă, pentru că starea aceasta incertă te doboară! Întreabă pe şleau şi acceptă răspunsul oricare ar fi.

GEMENI

Visezi la clipa când lumea îţi va da dreptate şi va recunoaşte că a greşit în etichetele pe care ţi le-a pus fără să le meriţi. Tu ai răbdare, convins că adevărul va ieşi la iveală într-o zi şi nu e decât o chestiune de timp până acolo. Între timp nu sta pasiv, aşteptând din cer o minune, ci caută argumente, dovezi, documente eventual care să îţi susţină poziţia. Luptă pentru ceea ce ţi se cuvine, că e un drept luat, că e o rectificare de imagine, că e o informaţie eronată împrăştiată în jur, pentru că ai toate şansele să faci lumină.

RAC

Chiar dacă vezi în faţa ta semnale clare de nedreptate şi infidelitate, nu încerca să le ţii altora predici. Nu numai că nu ai acest drept, dar poate nici tu nu eşti ireproşabil ca să le dai lor lecţii de viaţă. E problema lor, la urma urmei, ca atare tu concentrează-te asupra propriului tău comportament. Mai degrabă poţi oferi altora o lecţie bună prin exemplu personal, arătându-le cum e mai bine să se poarte, nu doar vorbindu-le critic despre ce fac ei greşit. Lasă-i să se convingă singuri că nu fac bine ceea ce fac, pentru că adevărul iese oricum la lumină. Tu urmează drept calea adevărului şi s-ar putea să-i atragi şi pe alţii după tine.

LEU

Te-ai cam jucat cu răbdarea celor din jur şi acum vezi consecinţele atitudinii tale uşuratice: oamenii nu mai au încredere în ce le spui. Fă un efort să le recapeţi încrederea, arătându-le că a fost doar amuzament din partea ta şi nicidecum vreo intenţie negativă. Ironia, glumele, spiritul jucăuş nu e gustat de toată lumea, deci foloseşte-le cu grijă. Dacă dai peste nişte oameni care simt orice glumă drept atac la persoană, fii sigur că reacţia lor va fi complet nepotrivită mesajului pe care vrei tu să-l transmiţi. Adaptează-ţi vocabularul, tonul, modul de a vorbi şi de a glumi în funcţie de starea psihică a celui din faţa ta, ca să nu jigneşti pe cineva aflat în toane proaste care crede că ai ceva cu el. Nu face haz de necaz chiar la orice!

FECIOARĂ

În loc să stai şi să analizezi pe toate feţele o problemă, mai bine ai pune mâna pe unelte să rezolvi acea situaţie, pentru că e o chestiune care cere acţiune, nu analiză. Nu face nici un fel de presupuneri, ci treci direct la fapte, fără să mai aştepţi confirmări de la alţii. Stă numai în puterea ta să rezolvi totul ca la carte, pentru că ai şi ambiţie, şi energie, şi motivaţie ca să te apuci serios de treabă şi să ajungi la un rezultat demn de laudă. Nu e nevoie de teorie aici, ci de practică, de aceea eşti stimulat să te implici trup şi suflet în această acţiune şi s-o duci la capăt cu brio. Nu te crampona de întrebări inutile sau analize detaliate.

BALANȚĂ

Dorinţele tale sunt extrem de puternice şi, dacă îţi pui ceva în cap, ai toate şansele să materializezi acel gând foarte repede. Deţii toate resursele, instrumentele, mijloacele necesare pentru a ajunge acolo, totul e să-ţi doreşti, deci gândeşte-te bine unde vrei să ajungi şi dă-i startul acelui drum către succesul deplin cât mai repede. Fă tot ce-ţi stă în putinţă – şi poţi multe – sondează adânc în mintea ta pentru a scoate la lumină noi şi noi idei care vor forma o construcţie demnă de toată lauda. Eşti mândru de ceea ce faci, şi pentru că tu ai încredere deplină în planurile tale, reuşita e din ce în ce mai aproape. Crede în roadele minţii tale şi pune-le la treabă!

SCORPION

Nervii par să explodeze la tot pasul, dar tu eşti oala sub presiune care dă în clocot! Dacă tuturor te adresezi cu ton ridicat şi nu reuşeşti să te adaptezi la stilul fiecăruia, transformi ziua într-o furtună ce poate degenera uşor în conflicte majore. Chiar dacă toate te irită, chiar dacă eşti nervos la maximum, fă un efort să mai treci cu vederea fleacurile care te scot din sărite, pentru că nu are rost să le vezi ca pe nişte mai mici sau mai mari catastrofe. Vei vedea că lumea începe să te evite şi chiar să-ţi întoarcă spatele dacă le vorbeşti tuturor cu capsa pusă.

SĂGETĂTOR

Bucură-te de momentele tandre de acasă, pentru că acolo se petrec cele mai frumoase evenimente! Familia se uneşte în jurul unei veşti bune sau unui vis de proporţii, şi participaţi cu toţii veseli şi cu inima deschisă. Pluteşte o energie nouă, pozitivă peste toţi ai casei, de parcă un vis comun se naşte acum sub ochii voştri. Vorbeşti despre viitor alături de ceilalţi membri ai familiei într-o notă optimistă şi tonică, deoarece fiecare contribuie cu ceva la planurile măreţe. Sunteţi cu toţii convinşi că felul în care vizualizaţi deja aceste planuri, aflate încă undeva în depărtare, este reţeta de succes pentru a ajunge acolo cât mai repede. Visaţi frumos, visaţi laolaltă!

CAPRICORN

Este o zi de mare succes, orice ţi-ai pune în minte, ţi-ar ieşi de minune! Îndrăzneşte cât mai sus, nu te mulţumi cu lucruri mărunte, pentru că azi parcă te-ai afla sub o aripă protectoare ce te ajută să faci orice, oricât de dificil ar părea. Dacă ai un mare plan profesional în gând, hai, dă-i startul acum! Dacă ţi-au picat ochii pe o persoană anume la care până acum doar visai, hai, fă un pas în faţă şi cucereşte-l! Toate sunt la cote maxime azi şi eşti ajutat de noroc, de curaj, de energie pozitivă pentru o reuşită de proporţii de care vei fi mândru.

VĂRSĂTOR

Eşti în centrul atenţiei, înconjurat de prieteni şi colegi care au numai cuvinte de laudă la adresa ta. Ai reuşit să atingi un scop de care eşti mândru şi simţi nevoia să-ţi împărtăşeşti bucuria alături de cei care ţin cu adevărat la tine. Se adună multă lume în jurul tău la succes şi eşti măgulit de toată atenţia aceasta! Dacă apare şi motiv de petrecere, cu atât mai bine pentru tine, deoarece la asemenea succes se aude şi veste de distracţie. Poţi spune că toate îţi merg bine şi entuziasmul celor din jur te stimulează să ţinteşti şi mai departe!

PEȘTI

Te cam joci cu banii de care dispui, furat ba de o tentaţie, ba de un capriciu de moment. Dacă nu te opreşti la timp, îţi vei dezechilibra bugetul într-un moment în care nu prea se întrevăd soluţii de a-l întări. Eşti probabil influenţat de cineva din anturaj care o duce mult mai bine decât tine din punct de vedere financiar şi când vezi că el cheltuieşte în neştire, eşti tentat să faci la fel. Or, tu nu eşti pe acelaşi nivel financiar cu el iar risipa va lăsa urme. Ţine-ţi în frâu cheltuielile, nu e momentul cel mai potrivit pentru abuzuri!

Sursa: acvaria.com

Cuvinte cheie:

horoscop

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1442
Populația:
956 locuitori

Horjeşti este un sat din cadrul comunei Cărpineni, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Hîncești și la 73 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 956 de oameni. Satul Horjești a fost menționat documentar în anul 1442.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.