Mergi spre compartimentul: Literatura
01 august 2016, 11:17 Literatura views 17444
01 august 2016, 11:17 Literatura views 17444

In memoriam. Crezul vieţii lui A. Hropotinschi „Omul sfinteşte locul şi nu locul pe om!”

Biserica a rînduit ca noi, cei vii, să-i pomenim pe cei morţi în anumite zile, calculate din clipa morţii, zile a căror însemnătate îşi are rostul ei. Zilele acestea cei apropiaţi, cei dragi, cei îndureraţi, colegii şi prietenii după o datină sfîntă s-au întîlnit la cea de-a patruzecea zi de pomenire a aceluia care a fost Andrei Hropotinschi.

La 1 august 2011 a încetat să mai bata inima neobositului critic literar, a omului de stiinţă, prozatorului, a folcloristului, a traducătorului Andrei Hropotinschi. Mărturisea de curînd în paginile unui articol că rămîne a fi un „om de creaţie, energic, perseverent, cu spirit de iniţiativă”, că „nu lasă să treacă nici măcar o zi din viaţa sa fără o pagina citită, fără „a pedala” prin internet, fără a scrie măcar o pagină pe zi”, fapt care i-a permis să elaboreze „sumedenia de articole, studii, monografii, culegeri, traduceri, lucrări critice de sinteză”. Unul dintre visele sale neîmplinite a fost să cunoască „la perfecţie limbile rusă, ucraineană, engleză, franceză, dar creaţia literară le-a pus pe plan secund”. Era neobosit, cînd venea vorba de tot ce ţinea de universul Domniei sale, nu a renunţat la nici una din activităţile sale, tot zicînd „sănătate de-aş avea”…

L-a luat Dumnezeu în lumea celor drepţi, prea devreme…

Harnic folclorist, discipol al patriarhului folcloristicii moldoveneşti Grigore Botezatu. Critic literar de o rară profunzime, care a apreciat imparţial procesului literar, unul din cei mai sinceri şi consecvenţi critici ai creaţiei lui Ion Druţă.

Andrei Hropotinschi va rămîne în memoria noastră drept unul dintre slujitorii harnici ai culturii scrise moldoveneşti.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Cuvinte cheie:

personalitati , moldovenii , literatura

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1463
Populația:
1118 locuitori

Rudi este un sat şi comună din raionul Soroca. Rudi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 40 km de orașul Soroca și la 196 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1118 oameni. Satul Rudi a fost menționat documentar în anul 1463.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.