|
Foto: trm.md |
Festivalul folcloric din Teleneşti a adunat colectivele artistice din zonă
Bucuria Învierii este sărbătorită şi astăzi la Teleneşti. Tradiţional, a treia zi de Paşte, aici este organizat festivalul folcloric „De la lume adunate". Vizitatorii s-au bucurat de muzică bună, dar au avut posibilitatea să-şi cumpere şi obiecte de artizanat, confecţionate de cei mai iscusiţi meşteri populari din ţară.
Cîntecele pascale şi mirosul de cozonac au pus stăpînire pe centrul oraşului Teleneşti. 17 colective folclorice din toate satele vecine şi-au pus la bătaie imaginaţia şi au atras atenţia juriului prin originalitatea muzicii sau prin frumuseţea mesei de sărbătoare.
Şi dacă unii au pus în capul mesei oul încondeiat, ca simbol suprem al sărbătorilor pascale, alţii au optat pentru bucate alese.
La festival şi-au dat întîlnire şi cei mai iscusiţi meşteri populari din ţară. Unul dintre ei este Olga Mardari. De mai bine de 30 de ani, femeia are pasiunea împletitului din fibre vegetale.
Chiar dacă unele lucrări sînt doar de admirat, nu şi de cumpărat, vizitatorii tîrgului nu au plecat cu mîna goală de la expoziţie.
Organizatorii festivalului spun că deşi întîmpină dificultăţi financiare, nu vor renunţa la unul dintre puţinele evenimente din localitate, ce reuneşte iubitorii de frumos şi tradiţii.
Tot azi, autorităţile raionale din Teleneşti au decis să redenumească şcoala muzicală din localitate, din Barbu Lăutaru în „Gheorghe Mustea". Conducerea din Teleneşti şi-a argumentat decizia prin faptul că maestrul Mustea, cel care a dus faima ţării peste tot în lume, este originar din Teleneşti.
Sursa:
- Pascaru: "Cetățenii sînt îngrijorați ca alegerile să nu se transforme într-un "sportloto""
- YMCA lansează un nou proiect în Moldova ©
- MAE: Se confirmă decesul unui cetățean moldovean în urma masacrului de la Crocus City Hall
- În Rusia s-a sărbătorit "Mărțișorul" cu speranța îmbunătățirii relațiilor dintre cele două țări
- Cîrnaț, despre votul prin corespondență: ”El trebuie introdus ori pentru toți, ori pentru nimeni”
- Produsele Viorica Cosmetic, vedete la expoziția Cosmo Perfumery & Cosmetics 2024 din Bologna ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1633
- Populația:
- 778 locuitori
Logofteni este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Logofteni și Moldoveanca. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Fălești și la 144 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 778 de oameni. Satul Logofteni a fost menționat documentar în anul 1633.
Comentarii
(0)