Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
11 octombrie 2018, 15:00 views 9578
În trei sectoare din municipiul Chişinău vor fi organizate iarmaroace de toamnă
11 octombrie 2018, 15:00 views 9578

În trei sectoare din municipiul Chişinău vor fi organizate iarmaroace de toamnă

Trei iarmaroace de toamnă vor fi organizate, cu începere de sîmbătă, 13 octombrie, în trei sectoare ale municipiului Chişinău. Fermierii nu vor achita locul de piaţă sau alte costuri.

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Nicolae Ciubuc, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că iarmaroacele vor fi amplasate în sectorul Centru (zona Telecentru, în preajma podului de la ieşire din oraş spre Ialoveni), sectorul Buiucani (strada Ioana Radu, zona Dendrariului) şi sectorul Râşcani (strada Andrei Doga, zona Manejului). Târgurile vor activa pînă la finele lunii octombrie şi în, funcţie de timp sau disponibilitatea agricultorilor, în luna noiembrie.

Potrivit lui Nicolae Ciubuc, aceste iarmaroace au scopul să faciliteze accesul pe piaţă a fermierilor, oferindu-le posibilitatea să-şi vândă producţia la preţuri adecvate atît pentru consumatori, cît şi pentru producători, eliminînd intermediarii. „Anul acesta avem roadă mai multă şi cei care o cresc trebuie să aibă loc unde să o comercializeze, nefiind puşi în situaţia s-o vândă la preţuri derizorii celor care nu au nici o tangenţă cu agricultura", a precizat oficialul.

„Sîmbăta, la cele trei iarmaroace sunt aşteptaţi peste o sută de producători agricoli. Fermierii nu vor fi puşi în situaţia să achite locul de piaţă sau alte costuri. Ei vor avea nevoie doar de certificate ale Asociaţiilor de Producători Agricoli sau alte acte confirmative, pentru a nu admite ca la aceste tîrguri să se strecoare comercianţi de alt soi. Bineînţeles, la iarmaroace vor fi prezenţi şi specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, deoarece este vorba de producţie alimentară", a specificat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Nicolae Ciubuc a precizat că dacă această experienţă va avea succes în capitală, atunci va putea fi implementată şi în alte localităţi ale ţării.

Sursa: moldpres.md

Cuvinte cheie:

Chisinau , iarmaroc

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1620
Populația:
1921 locuitori

Hlinaia este un sat şi comună din raionul Edineţ. Hlinaia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Hlinaia este situat la o distanță de 7 km de orașul Edineț, la 15 km de stația de cale ferată Brătușeni și la 209 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1921 de oameni. Satul Hlinaia pe Racovăț, din ținutul Hotin, este atestat documentar în anul 1620.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.