Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
07 septembrie 2015, 10:11 Compozitori, interpreţi, formaţii muzicale views 9929
Furtuna a făcut prăpăd în mai multe localităţi din nordul ţării (Video)
07 septembrie 2015, 10:11 Compozitori, interpreţi, formaţii muzicale views 9929

Furtuna a făcut prăpăd în mai multe localităţi din nordul ţării (Video)

Vântul a doborât copaci şi a rupt fire electrice. Potrivit Serviciului Situaţiilor Excepţionale, în raionul Sângerei, au fost avariate 36 de case şi două instituţii de învăţământ.

Locuitorii din satul Rădoaia, raionul Sângerei, își aduc aminte cu groază de furtuna care a dat peste ei pe neprins de veste:

"Numai se auzea hodorogind, bocănind, totul zbura, strășnicie. Ușile nu le puteam închide, ferestrele nu le puteam închide. În panică toți eram."

''După ce a luat prima foaie de ardezie, au fost luate şi celelalte, se auza tu-tu-tu, de parcă împuşca din automatul. Era straşnic."

Vântul a fost atât de puternic, încât a smuls 30 de metri pătrați de țiglă metalică de pe acoperișul acestei case și le-a aruncat în curte. În două gospodării, ploaia a afectat și tavanele.

Femeia din imagini a rămas și fără păsări:

"Aici în ogada asta am avut nişte răţi mute, le-am închis când am venit erau toate lăţite le-am strâns într-o căldare, iată."

Speriaţi de prognozele meteorologilor pentru următoarele zile, unii oameni s-au şi apucat de reparat acoperișurile:

"Am luat materiale pe datorie am chemat 15 oameni. Din metaloceripiţa care a rămas aşa o să cârpim."

Alții încă așteaptă ajutor.

Vijelia a distrus și o livadă. Sute de meri aproape că au fost doborâți, iar fructele - scuturate. Pagubele se ridică la zeci de mii de lei.

"A căzut totul jos. La acestea trăgeam nădejde, dar acum gata, totul va merge la suc."

Autoritățile locale spun că îi vor ajuta pe oameni.

"Lucrăm în fiecare gospodărie la faţa locului, apreciem paguba. Poate toate nu, dar parţial o să găsim să compensăm o parte din pagubă", a declarat primarul satului Rădoaia, raionul Sângerei, Ion Pânzaru.

Furtuna a doborât zeci de arbori şi pe traseul Chişinău-Bălţi.

Sursa: www.publika.md

Cuvinte cheie:

furtuna , Moldova , natura

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1554
Populația:
1464 locuitori

Pașcani este un sat și comună din raionul Hîncești. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pereni și Pașcani. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Hîncești și la 63 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1464 de locuitori. Satul Pașcani a fost menționat documentar în anul 1554.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.