Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
28 mai 2018, 09:35 Gospodarul Moldovei views 12016
Zeci de meşteri populari, reuniţi la Festivalul Turistic „Duminica Mare”
28 mai 2018, 09:35 Gospodarul Moldovei views 12016

Zeci de meşteri populari, reuniţi la Festivalul Turistic „Duminica Mare”

Duminica Mare, sărbătorită cu tradiţii frumoase la Domulgeni, raionul Floreşti.

Zeci de meşteri populari au participat la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Turistic Naţional „Duminica Mare". Vizitatorii au admirat oale din ceramică, obiecte de artizanat, covoare, dar şi straie naţionale şi au gustat din bucatele tradiţionale. De ani buni, locuitorii satului pregătesc cu mult fast sărbătoarea, iar atmosfera este încinsă de ansamblurile folclorice din diferite zone, relatează Mesager.

„De obicei, vin cu mai multe lucruri, dar mândria mea este portul popular. Cu deosebită plăcere pot să vorbesc ore întregi despre cămășile noastre, deoarece sunt deosebite. Participăm în fiecare an la acest festival. Suntem onorați să fim prezenți aici. Este o priveliște extraordinar de frumoasă. Lumea este satisfăcută. Am venit cu ceramică în stil Cucuteni, diverse obiecte decorative, de suflet, culturale. Este o ceramică caracteristică civilizației Cucuteni, care a dăinuit pe meleagurile acestea cinic-șase mii de ani în urmă, în perioada neolitică", au spus meșterii populari.

Gospodinele din Domulgeni au avut grija să umple mesele cu bucate tradiționale. Nu a lipsit nici pâine coaptă acasă. „În tot anul coc pâine și mă prezint cu pâinea asta frumoasă la acest festival. Eu mă bucur că în satul meu se fac așa lucruri frumoase și acest festival frumos, cu oameni îmbrăcați în haine naționale, cu mâncare tradițională", a spus o locuitoare a satului din Domulgeni.

Organizatorii Festivalului „Duminica Mare" consideră turismul rural ca fiind unul de mare importanță pentru regiune.

„Scopul acestui festival este promovarea și valorificarea tradițiilor naționale și culturale. În programul festivalului este inclusă expoziția meșterilor populari, târgul gastronomic, bucătăria satului Domulgeni, expoziția de covoare, expoziția celor 200 de prosoape naționale", a menționat una dintre organizatoarele evenimentului.

Festivalul „Duminica Mare" a ajuns la cea de-a opta ediție.

Sursa: trm.md

Cuvinte cheie:

Festival , turism , Floreşti

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1585
Populația:
38 locuitori

Bocicăuţi este un sat din cadrul comunei Bălcăuţi, raionul Briceni. Satul se află la nord-vest de Edineţ, între satele Bălcăuţi şi Colicăuţi, situat la 20 km de oraşul Briceni, la 20 km de staţia de cale ferată Văscăuţi (Ucraina) şi la 218 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 38 de oameni. Prima atestare documentară a satului datează din iulie 1585, acesta fiind trecut în documente cu numele Başcăuţi.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.