Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
30 iulie 2015, 11:02 views 11258
Locuitorii satului Cioburciu au blocat traseul  Ştefan Vodă-Palanca (Video)
30 iulie 2015, 11:02 views 11258

Locuitorii satului Cioburciu au blocat traseul Ştefan Vodă-Palanca (Video)

Au lăsat treburile de prin gospodării şi au ieşit în stradă. Zeci de locuitori ai satului Cioburciu, raionul Ştefan Vodă, au blocat ieri traseul naţional Ştefan Vodă-Palanca, în semn de protest faţă de majorarea tarifelor la energia electrică şi gazele naturale. Zeci de şoferi s-au văzut nevoiţi să facă un popas pentru aproximativ o jumătate de oră. Aceştia, însă, nu s-au supărat pe protestatari. Dimpotrivă s-au declarat solidari cu ei.

Locuitorii satului Cioburciu au blocat traseul cu mai multe unităţi de transport. Ei spun că au recurs la acest gest pentru a se face auziţi de către autorităţi.

Şoferii care s-au văzut nevoiţi să se oprească din drum şi-au păstrat calmul pe toată durata acţiunii de protest. Mai mult, aceştia s-au declarat solidari cu manifestanţii, în condiţiile în care majorarea tarifelor îi afectează în egală măsură şi pe ei.

Protestul a fost monitorizat de către angajaţii Inspectoratului de Poliţie Ştefan Vodă.

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în energetică au refuzat să comenteze acţiunea localnicilor din Cioburciu. Amintim că pe 18 iulie, ANRE a dispus majorarea cu 36 la sută a tarifului pentru energia electrică şi cu 15% pentru gazele naturale.

Sursa: jurnal.md

Cuvinte cheie:

tarife , protest , energie electrică , drum , ANRE

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1528
Populația:
2861 locuitori

Cioburciu este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Cioburciu este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Ștefan Vodă și la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2861 locuitori. Satul Cioburciu a fost menționat documentar în anul 1528.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.