Tinerii din Zona de Securitate iau atitudine faţă de problemele din Moldova
Cca 120 de tineri din localităţile amplasate în zona de securitate au participat la ce-a de-a 9-a ediţie a şcolii tînărului conducător, care a avut loc în zilele de 5-6 noiembrie în raionul Dubăsari cu genericul „Tinerii din raionul Dubăsari făuresc prezentul şi viitorul Republicii Moldova”.
În cadrul evenimentului, tinerii au avut posibilitatea să-şi expună opinia faţă de problemele cu care se confruntă localităţile pe care le reprezintă, dar şi să identifice, în discuţii, modalităţi de soluţionare a acestora. Cei prezenţi au fost informaţi despre legislaţia naţională cu privire la administraţia publică locală, dar şi instruiţi cum să obţină rezultate prin promovarea proiectelor în cadrul primăriilor.
Potrivit preşedintelui raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, unul dintre scopurile de bază promovate de către organizatori, este stabilirea unui parteneriat între tineri şi autorităţile publice locale raionale. „Şcoala a fost fondată pornind de la necesitatea de a comunica cu tînără generaţie, dar şi cu scopul de a o educa” a spus Policinschi.
Invitat la eveniment, preşedintele Federaţiei de Luptă Naţională „Voievod” , Nicolae Pascaru, a îndemnat tinerii să se implice activ în viaţa socială, menţionînd că Republica Moldova are un potenţial foarte bun în ceea ce priveşte tineretul de astăzi, care are capacităţi şi dorinţă de a se dezvolta, de a progresa. Potrivit lui, Federaţia de luptă „Voievod” poate fi un exemplu, deoarece „voievozii” pleacă la competiţii şi promovează imaginea Moldovei peste hotarele ei.
Reprezentantul „Guvernului Tinerilor”, Liviu Pojoga, i-a informat pe cei prezenţi despre posibilităţile lor actuale de a se implica în aceste proiecte, cît şi posibilitatea de adera la „Guvernul Tinerilor” pentru a se implica nemijlocit în activitatea lui.
Spre final, tinerii s-au familiarizat cu armamentul, tehnica şi condiţiile de trai ale ostaşilor din cadrul Batalionului de menţinere a Păcii din Coşniţa.
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Îmi iubesc foarte mult casa de la țară!
- Oamenii de știință de la Stanford au declarat că au inventat o metodă de creare a unui om artificial
- Cutele de viespi în medicina tradițională
- În Europa, temperaturile sălbatice sunt neobișnuite, un astfel de aprilie nu a mai fost de mult timp…
- Lămâie și bicarbonat de sodiu - o combinație puternică de tratament!
- Cum să dezvoltăm sinceritatea în copii
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1859
- Populația:
- 194 locuitori
Salcia este un sat din cadrul comunei Botnăreşti, raionul Anenii Noi. Satul Salcia este situat la o distanță de 8 km de orașul Anenii Noi și la 40 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 194 de locuitori. Satul a fost înființat în anul 1859.
Comentarii
(0)