Materiale din compartiment: Galeria video |

Urschi Gheorghe

Gheorghe Urschi este actor de teatru și cinema, regizor, dramaturg moldovean. S-a născut la 18 ianuarie 1948 în satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești. A absolvit Școala de teatru "Boris Șciukin" din Moscova (1965-1969).

După absolvirea studiilor la Moscova, și-a început cariera actoricească la Teatrul „Luceafărul" din Chișinău. A jucat în multe piese de teatru și a regizat zeci de spectacole: „Steaua fără nume" (Șeful gării), „Serghei Lazo" (Comisarul), „Jucării de oțel" (Christas), „Jocul dragostei și al întîmplării" (Arlequin).

De-a lungul celor peste 40 de ani de activitate, a scris cărți și piese de teatru, a realizat numeroase emisiuni și concerte. Piesele de teatru: „Mezinul" (1979), „Vom trăi și vom vedea" (1986), „Testamentul" (1992), „Testamentul - 2" (2001), „Doi cocori, două viori" (2003), „Și iar Chirița!" s-au bucurat de un constant succes la spectatori.

Gheorghe Urschi a scris cîteva volume de nuvele: „Dealul fetelor" (1977); „Insula adolescenței" (1980); „Băiatul cu ghitara" (1981); „Cazuri și necazuri" (1986); „Eu sar de pe fix" (1995), "Scrieri alese în 3 volume (2008) - Primul volum conține nuvele și povestiri, al doilea piese de teatru și al treilea scheciuri, monologuri și scenete de miniaturi. De asemenea, prin anii '70-'80 el a tradus multă literatură din limba rusă: Maksim Gorki, A. Vampilov, V. Astafiev etc. A scris versuri pentru mai multe cîntece și a compus cîteva piese de muzică ușoară și romanțe.

De asemenea, a scris scenariile și a regizat trei filme: „Cine arvonește, acela plătește" (1989), „Văleu, văleu, nu turna!" (1991) și „Fenta" (2004).

A devenit vestit și datorită emisiunii televizate Teatrul de miniaturi, precum și concertelor susținute prin satele Moldovei în anii '80.

Urschi este cunoscut în special ca realizator de emisiuni umoristice, în care ia în derîdere prostia omenească, rusismele, lenea, îngîmfarea, beția, corupția ș.a. și în care joacă alături pe actorul Gheorghe Pîrlea, cu care face un tandem reușit de creație de cîțiva ani buni. El a mers din sat în sat, jucînd pe scenele din diferite localități și devenind un comic popular. Adesea Gheorghe Urschi este numit regele umorului din Republica Moldova.

Membru al Uniunii Teatrale și Uniunii Scriitorilor din Moldova.

În iunie 2011 a suferit un atac cerebral, urmînd un an de spitalizare și o perioadă îndelungată de recuperare.

La 20 iulie 2012, președintele R. Moldova Nicolae Timofti i-a conferit titlul de „Artist al poporului" pentru succese în activitatea de creație și merite în dezvoltarea genului satirico-artistic.

Prietenul și colegul de scenă al lui Gheorghe Urschi, Gheorghe Pîrlea, consideră că „Gheorghe Urschi este regele umorului din R. Moldova. El scrie piese, le regizează, şi tot el le joacă. Umorul lui nu este răutăcios. Ce să vă mai spun... Puţini sunt ca el. Le-aş sugera celor de la televiziune să-l tolereze, să nu-l scoată din grila de emisiuni, pentru că un al doilea Urschi nu avem".

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1590
Populația:
798 locuitori

Pistruieni este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pistruieni, Pistruienii Noi și Hîrtop. Localitatea se află la distanța de 39 km de orașul Telenești și la 94 km de Chișinăi. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 798 de oameni. Satul Pistruieni a fost menționat documentar în anul 1590.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.