Chițaniuc Tamara

Tamara Chițaniuc (născută Ababii) – cîntăreață de muzică populară, născută la 30 ianuarie 1951 la Căzănești, Telenești. Primele lecții de muzică le-a luat în corul din sat, iar mai tîrziu - de la acordeonistul Călin Grigore Roman în satul de baștină, unde exista un taraf, condus de acesta.

Absolvise Colegiul de Muzica „Stefan Neaga", facultatea dirijat coral (1966 - 1969). În anii 1970 -1971, solistă în orchestra ansamblului de dansuri populare "Joc" și capela corală "Doina".

Tamara Chițaniuc studiază maiestria actoriceasca la un studio de pe linga „Moldova-film". Cînd se stabilește la Bălți, se angajează la Teatrul Dramatic „V. Alecsandri" (1972-1976), unde i s-au încredințat roluri importante, cîntă în Orchestra „Lăutarul" de la Bălți, cu care cutreieră întrega lume. A colaborat cu orchestra de muzică populară "Mugurel" (din 1988), solistă a Filarmonicii din Chișinău. In 1980 ia premiul I la Concursul Republican televizat „Cîntați cu noi". Cînta la un prestigios festival internațional de la Moscova, după care i se acordă titlul de Lucrător Eminent în Artă.

Tamara Chițaniuc s-a învrednicit de marele premiu la Festivalul-concurs de romanțe "Crizantema de argint" ( Chișinău, 1993). A colaborat cu muzicienii Ion Dascăl, Dumitru Căldare. A înregistrat la radio Chișinău cântece populare.

Televiziunea Națională realizează un film intitulat „Cîntă Tamara Chițaniuc".

A fost o cîntăreață cu caracter, foarte bună, o cîntăreață care simțea cîntecul, ea niciodata nu cînta așa, pur și simplu, venea mereu în scenă să-și exprime un gînd, un mesaj. O prindea de minune baladescul", spune dirijorul Orchestrei „Folclor" Petre Neamțu. Una din ultimele romanțe din repertoriul cîntăreței, pe care o cînta cu mult drag și cu multă durere, a fost în memoria Mariei Dragan și se numea „Să mă zidiți în cîntec".

Tamara Chițaniuc a decedat la finele lunii februarie 2007 și a fost înmormîntată la Cimitirul Central din Chișinău.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1859
Populația:
1130 locuitori

Ecaterinovca este un sat şi comună din raionul Cimişlia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ecaterinovca și Coştangalia. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Cimișlia și la 65 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1130 de oameni. Satul Ecaterinovca a fost menționat documentar în anul 1859.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.