Materiale din compartiment: Galeria foto |

Spinei Vasile

Vasile Spinei ‒ prozator, poet, ziarist, redactor, scenarist.

Născut la 15 octombrie 1948 în satul Bădiceni, raionul Soroca, Republica Moldova. În anul 1971 absolveşte Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chişinău, Secția Ziaristică. După care activează în calitate de şef de secţie la redacţia ziarului „Moldova Socialistă". A ocupat apoi postul de redactor-şef la ziarele: „Tinerimea Moldovei", „Dialog", „Viaţa satului".

Debutează editorial în anul 1975 cu cartea de proză „Credinţă", iar în anul 1993 debutează cu volumul de poezii „Teamă de semn rău". Membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova.

Colaborează în calitate de scenarist cu redacţia revistei satirice televizate „Usturici" a Studioului Cinematografic „Moldova-film".

În perioada anilor 1998-2001 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Are la activ circa 15 volume publicate, printre care şi cartea „Fratele meu, fluturele" (scrisă ca haiku-poezia de tip clasic japonez în trei versuri), lansată în anul 2011.

În prezent este director al Centrului „Acces-Info".

Titluri şi premii:

Om Emerit al Republicii Moldova, 1996
Premiul „George Bacovia" al revistei „Ateneu" (Bacău), 1996

Filmografia:

Revista satirică televizată „Usturici":

„Vreau acasă", № 3, 1978,
„Ieşirea din situaţie", № 4, 1981.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1803
Populația:
1564 locuitori

Valea Mare este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Buzduganii de Sus, Buzduganii de Jos, Valea Mare și Morenii Vechi. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Ungheni și la 111 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1564 de oameni. Satul Valea Mare a fost menționat documentar în anul 1803.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.