07 iunie 2013, 17:45 views 35088

Biserica din Dolhești

Foto: wikimedia.org

În localitatea Dolheştii Mari, la 15 km de Fălticeni se află legendara biserică din Dolhești, ctitoria boierului Şendrea. Primul document care atestă existenţa localității datează din 1395. Biserica din Dolhești cu Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva este cea mai veche biserică din Moldova, dintre cîte mai există, care a fost fondată de către un boier, iar acest fapt o face cu atît mai interesantă, căci voievodul nu permitea oricăruia dintre boierii lui să ridice biserici de piatră. Biserica din Dolhești, la fel ca cele de la Arbore și Bălinești sînt capelele de curte ale unor mari boieri, oameni apropiați domnitorului: hatmanul Șendrea, portarul Sucevei Luca Arbore, logofătul Ioan Tautu.

Biserica din Dolhești a fost construită ca paraclis privat al boierului Şendrea, în acelaşi aşezămînt cu reşedinţa medievală. Biserica este simplă, albă, la capătul vestic al clădirii se află clopotniţa, deasupra holului de la intrare, dar acestea sînt adăugări tîrzii. Trăsătura caracteristică a acestei biserici este prezenţa a două firide înalte cu arcuri ascuţite, pe fiecare perete longitudinal. În pronaos, aceste nişe laterale au fost folosite pentru mormintele familiei fondatoare. Aici au fost înmormîntați portarul Șendrea, tatăl și probabil bunicul său, iar în nisa din peretele nordic, Maria, sora lui Ştefan cel Mare și soţia portarului.

Absenţa unei inscripţii comemorative împiedică datarea exactă a bisericii, dar se stie că Sendrea, ucis în bătălia de la Rîmnic (1481) a fost înmormîntat la Dolhesti, unde era îngropat si tatăl său. Ar urma  deci că Dolhesti a fost zidită înainte de 1481 și ar fi cea mai veche din bisericile lui Ștefan cel Mare, dintre cele ce au rămas. Primul hram al bisericii din Dolhestii Mari a fost "Sf. Nicolae", ca si al ctitoriei lui Bogdan I din Rădăuti. Primul Șendrea ar putut fi unul din oamenii de încredere ai domnitorului Bogdan I, iar biserica din Dolhești este un edificiu construit la puțin timp după cea din Rădăuti, adică spre sfîrșitul secolului al XIV-Iea sau începutul celui următor.

Biserica aparţine unui tip arhaic, cu particularităţi preluate din arhitectura gotică. Are un edificiu rectangular, cu o absidă estică poligonală, cu cinci laturi. În tradiţia bizantină, laturile poligonului erau vizibile doar în exterior, iar absidele erau semicirculare în interior. Aici, în Dolheşti, interiorul absidei este poligonal, trăsătură caracteristică stilului gotic.

Ceea ce face unică biserica din Dolheşti sînt pereţii văruiţi în alb, întrerupţi de picturi colorate în doar două locuri, ambele în pronaos. Una este firida vestică a peretelui sudic, cealaltă e icoana Sfintei Parascheva, patroana bisericii, pictată deasupra uşii de la intrare, care duce spre naos.

Pictura din firida peretelui sudic este cu totul neobişnuită, deoarece alegerea temelor pentru această parte a bisericii nu a fost găsită în nici o altă biserică moldovenească.

Biserica a suferit, de-a lungul timpului, mai multe modificari. În 1852-1854 arendașul Stati a adăugat un pridvor cu două ferestre, deasupra pridvorului înălţîndu-se clopotnița; în 1906 s-a înlocuit pardoseala din lemn de brad și s-a m pus mozaic pe jos, în 1926 s-a dărîmat zidul care despărțea altarul de naos și s-a înlocuit cu o catapeteasmă, sculptată în stejar; între 1988-1991 s-au derulat activități de restaurare a monumentului.

Pictura murală a bisericii dolheștene, alături de cea a bisericii "Înălțarea Domnului" din Lujeni (executată după 1453) și cea a bisericii "Sf. Nicolae" din Rădăuțti (executată probabil în anii 1479-1481) se înscrie în primul grup de opere reprezentative pentru pictura murală moldovenească, din prima parte a domniei lui Ștefan cel Mare.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1973
Populația:
3872 locuitori

Cantemir este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Cantemir. Amplasat pe un podiş din sudul republicii, în preajma rîului Prut, este situat la 126 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din 2004, populaţia oraşului constituie 3872 de locuitori. Oraşul Cantemir, populat cu preponderenţă de muncitorii fabricii de conserve „Prut”, pusă în funcţiune în 1967, primeşte statut de unitate administrativă la 6 aprilie 1973.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.