Bisericile rupestre din Moldova
Arhitectura rupestră este răspîndită de-a lungul cursurilor rîurilor cu maluri înalte şi abrupte, cum este cursul Nistrului de mijloc şi cursul inferior al rîului Răut. În scrierile bizantine din secolul al X-lea sînt amintite unele lăcașe de-a lungul Nistrului, săpate în stînci, pe care este incizat semnul crucii.
Sursele istorice din secolul al XIX-lea indică prezenţa unor icoane pictate pe pereţii acestor grote. Bisericile rupestre cunoscute sînt amplasate în malurile înalte din calcar sau din cretă ale Nistrului şi afluenţilor săi, cu orientarea axei spre răsărit, intrarea dinspre nord şi cu chilii spre vest. Sînt renumite schiturile cu biserici şi chilii rupestre de lîngă satele Ţîpova, Japca, Saharna – toate săpate în faleza Nistrului şi a afluenţilor lui de stînga şi dreapta; schiturile de lîngă satul Butuceni din faleza rîului Răut. Lîngă satul Saharna, ca şi lîngă satul Butuceni, se află complexe din grote împrăştiate la diverse înălţimi în maluri de calcar, pe pereţii cărora sînt incizate simbolurile crucii, printre care crucea malteză. În schitul fondat de pîrcălabul Bosie, în malul Răutului lîngă satul Butuceni, în faţa Orheiului Vechi.
În grotele din malurile rîului Răut de lîngă satul Butuceni sînt excavate spaţii interioare cu chilii grupate sub forma petalelor în jurul unui spaţiu central. Înălţimea spaţiului interior este mai mică decît statura umană, impunînd aplecarea capului, fiind un procedeu de menţinere constantă a stării de umilinţă, caracteristică pustnicilor.
Sînt renumite cîteva monumente cu arhitectură rupestră, intrate în literatura istorică, cum ar fi Chilia lui Daniil Sihastrul din apropierea mănăstirii Putna, grota lui Iustin Karmaliuk de lîngă satul Valea Adîncă, raionul Camenca, sau Chilia lui Bechir din malul de cretă al rîpei Bechir, de lîngă oraşul Soroca, care pot fi datate cu o anumită precizie.
Complexe de locuire rupestră sînt identificate lîngă satul Socola, raionul Şoldăneşti, cea mai mare aglomeraţie de acest gen din Republica Moldova, numărul lor fiind peste 180 de grote. Printre grotele amenajate pentru locuire, au fost identificate și biserici rupestre. Acestea formează trei grupuri separate, în care grotele sînt amplasate în 3, 7 registre neuniforme. Majoritatea cavernelor aşezării rupestre nu au fost cercetate.
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Tragedia de la Crocus City Hall: MAE nu confirmă rănirea unui cetățean moldovean
- Republica Moldova anulează regimul liberalizat de vize cu Ecuador
- Reteta de varza murata fara sare de la Pol Brag
- Tribul amazonian care folosește telepatia (+Foto)
- Șamponul natural poate fi făcut acasă. Iată 4 rețete simple...
- Această baie elimină toate toxinele din organism în doar 20 de minute! Simte puterea vindecătoare a…
- Cum crește pinul - video accelerat
- Alcoolul - băutura lașiilor
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1848
- Populația:
- 1335 locuitori
Gaşpar este un sat şi comună din raionul Edineţ. Gaşpar este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul este situat la o distanţă de 25 km de oraşul Edineţ şi la 200 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1335 de oameni. Satul Gaşpar este menţionat documentar în anul 1848 cu numele de Fîntîna Nouă, iar din 1930 apare sub numele de Gaşpar.
Comentarii
(0)