Materiale din compartiment: Galeria foto |

Elena Ecaterina Rareş

Doamna Elena Ecaterina Rareş, soţia lui Petru Rareş, s-a născut la sfîrşitul sec. al XV-lea în Serbia. Fiica despotului sîrb Iovan Brancovič și a Elenei Iacșici. Avea mai multe surori: Milița-Despina era căsătorită cu Neagoe Basarab, domnul Valahiei; alta, Maria era soția unui mare nobil ungur Ferdinand Frangipani; Magdalena era căsătorită cu cneazul polon Jan Wiesznowiecki. În fine, ea descindea din împărații Cantacuzini, din Comneni și din cneazul Lazăr, eroul poporului sîrb; era vară primară cu soția țarului Vasile al III-lea al Moscovei, ceea ce va avea urmări în relațiile moldo-ruse.

Elena Rareş a ctitorit mai multe lăcaşe de cult, bisericile „Sf. Gheorghe” (1551) şi „Uspenia” (1552), în Botoşani, „Sfînta Înviere” (1551), în Suceava, pe a cărei pisanie stă scris: „Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvîrşirea Sfîntului Duh, a început acest hram în numele Învierii lui Hristos, L-a făcut şi isprăvit Elena Doamna lui Petru Voievod, fiica lui Ioan Despot, pentru sufletul Domnului ei, Petru Voievod, şi pentru sine, în anul 7059 [1551], luna ianuarie 15 zile”.

A fost regentă pe durata domniei fiului său minor Ştefan, după turcirea celuilalt fiu, Iliaş, plecat la Constantinopol, după în 1551. Elena Rareș s-a amestecat în problemele succesiunii la tron, după asasinarea lui Ştefan, în 1552, sprijinind pe boierul Joldea.

Elena Rareș a murit în 1553 la Suceava, executată din porunca ginerelui său, Alexandru Lăpuşneanu, pentru organizarea unui complot în vederea urcării pe tronul Moldovei a lui Constantin, cel de-al treilea fiu. A fost înmormîntată în biserica Mănăstirii Probota, ctitoria soţului său.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1560
Populația:
769 locuitori

Parcani este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Parcani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume situat la o distanță de 4 km de orașul Șoldănești și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 769 de oameni. Prima mențiune documentară a satului Parcani datează din anul 1560.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.