Raţuc Nina

Raţuc Nina (Nelly) ‒ redactor, scenarist, scriitor.

Născută la 19 februarie 1949 în satul Mălăieşti, Republica Moldova. De mică şi-a manifestat aptitudinile literare, scriind versuri, povestiri, poveşti, participînd activ la cenaclurile literare. Absolveşte 9 clase la şcoala din satul natal, apoi îşi urmează studiile la şcoala № 1 de la Chişinău (actualul liceu Gheorghe Asachi). Studiază la Universitatea de Stat din Moldova la Facultatea de Jurnalistică, pe care o absolveşte în anul 1972. Se angajează în calitate de jurnalistă la Comitetul de Stat pentru Radio şi Televiziune.

Iubea nespus de mult copii, de aceea, scrie cărţi pentru copii, editînd pe parcursul vieţii cîteva cărţi: „Ploaie cu soare", 1975; „Leagănul cu patru stele", 1983; „Vacanţa omuleţilor de zăpadă", 1986; „Ograda lunii", 1988; „Am găsit o floare", 1990; „Un cuib de ghiocei" 1991; „Pasarea de aur", 1992.

Şi-a continuat cariera la Televiziunea de Stat în cadrul Redacţiei emisiunilor televizate pentru copii, redactor-şef al căreia avea să devină apoi, ca în cele din urmă să fie Director al Studioului artistic „Olymp", apoi redactor-şef al Redacţiei Literare. A realizat la studioul „Telefilm-Chişinău" cîteva scenarii televizate pentru copii.

Membră a Uniunii Jurnaliştilor şi Uniunii Scriitorilor din Moldova.

A decedat în anul 2001. Cartea „Stefăniţă şi iepuraşul albastru" a apărut postmortem în anul 2002.

Filmografie:
„Ploaie solară", 1979 ‒ film-concert,
„Curcubeul vesel", 1981 ‒ film-concert în colaborare cu Gh. Vieru,
„Poiana de argint", 1983 ‒ scurt metraj de ficţiune cu subiect muzical,
„Cîntecul viorii", 1984 ‒ scurt metraj de ficţiune cu subiect muzical.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1437
Populația:
1157 locuitori

Mereşeuca este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Mereşeuca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la 18 km de orașul Ocnița și la 218 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1157 de oameni. Satul Mereșeuca a fost menționat documentar în anul 1437.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.