string(7) "library" string(8) "document"
1457
514
1359
940
1467
1465
1832
1775
1711
1812
1401
1497
1639

Doi câini

Un câine, de pe neam dulău,
Prielnic, credincios către stăpânul său,
Odată au văzut
Pe vechiul cunoscut,
Juju, căţel tărcat,

Ce din ogradă an în curte s-au luat
Şi carele acum la o fereastră-n casă,
Şezând pe un covor de cele mai frumoase,

Afară mândru se uita.
— Jujucă: ce mai faci mata?

Întreabă câinele, din coadă dând încet.
(Acesta între câini e semnul de respect.)
— Îţi mulţumesc, mon cher! răspunse lui Juju.
Sunt bine. Dorm, mănânc, alerg, mă hârjonesc
Şi pe saltele moi când vreau mă tăvălesc.

Dar spune-mi: ce faci tu?
— Eu sunt ca purure. Rabd foame, ploaie, ger,
Păzind ograda la boier;
Dorm lângă poartă, sau cu caii,

Şi de la bucătari ades mănânc bătaie.

Ba ieri şi un fecior trei lovituri mi-au tras,
Pentru că n-am lătrat la vreme şi la ceas.

Dar tu, Juju, cu ce-ntâmplare
Ai căpătat favor asupra-ţi aşa mare?
Ce slujbă la stăpân în faptă împlineşti?
Fiind atât de mic, în ce te bizuieşti?
— Eu! au răspuns Juju. Mă mir de întrebare!
Eu fac apporte şi joc ca omul în picioare!

Din oameni iarăşi sunt la soartă în favor,
Pentru că-n două labe ştiu a-umbla uşor

Şi fac apporte
Când pot.