string(7) "library" string(8) "document"
1401
1457
1497
1832
1475
1822
1646
1385
1307
1467
5500
1465
1812

Duchesa Milanului

martie 1826

Italie, după ce o îndelungă vremi s-au luptat pentru slobozănie sa cu împăraţii, la ce de pe urmă o dobândisă; şi ei nu mai avé întru ea decât o umbră de stăpâniri în nişte particularnice staturi, cari încă îi cunoşte, nu atât ca să-s încredinţăzi de protecsie lor, cu cât să temé să aibă din puterea lor. Milanezul era cel mai mari dintre toate.

Viscontezii, cari din particularnici stăpânitori să făcusă duchi, să bucura de o stăpâniri legiuită prin bunăvoinţă a noroadelor, şi prin aceea a împăraţilor. Dar parte bărbătească a aceştii familii sfârşându-să, toate driturile sali au trecut în Casa de Orleans, prin Valentina Milanului, cari să măritasă după acest vestit duc de Orleans, ci s-au omorât de Ioan, ducul de Burgon. Stare ce jalnică întru care catandisâsă Franţa, din pricina războaielor cu englejii şi a feliuri de tarifuri de cari această împărăţie era stricată, nu au lăsat pe copiii ducului de Orleans ca să-s ducă să puie stăpânire pe acest ducat.

Veneţienii, cari afla milanezul după plăcerea lor, negreşit l-ar fi apucat dacă nobilitate Milanului nu s-ar foarte sâlit ca sâ-i oprească. Sfors, câştigând mult ipolipsis întru acest război, s-au ales gheneral a milanezilor şi nu după multă au luat şi titlu de duc de Milan, cu toate împotrivirile Casii de Orleans, cari nu era în stări a-l opri cu puterea armilor. Dar Carl al 8-le murind fără clironomi, Luiz al 12-le, carile era duc de Orleans, i-au urmat, şi mai întăi au cugetat să pui stăpânire pe ducatul Milanului, cari i să cuvine după atâta legiuire. Sforsii i s-au împotrivit câtăva vremi, dar în sfârşât s-au izgonit de franţozi, cari au rămas pacinici stăpânitori acestui ducat.

Ludovic Sfors, închipuind că va puté tragi vreun folos din dihonie lui Jan-Jac Trivuls şi a lui Aubini, gheneralul franţozilor, au mai făcut nişte nouă cercări, a cărora însă împlinire au fost foarti ră, căci au fost prins şi dus la închisoare de la Loş (Loches), unde piste puţin au şi murit, lăsând în mică vârstă pe Maximiliian şi Franţisc Sfors, copiii săi. Maximilian au ştiut atâta de bine a să noroci de vrăjmăşiile pe care papa Iulie al 2-le stârnisă asupra Franţei, după ce au dobândit mii de faceri de bine, încât s-au cunoscut de duc de Milan şi au izgonit pe franţozi prin agiutoriul a multor prinţipi, iar mai ales şi prin agiutoriul elvetilor.

Luiz al 12-le murind fârâ să poată stăpâni iarăş milanezul, Franţisc I care i-au urmat au trecut munţii cu o puternică oaste şi au început stăpânire sa prin războiul acel vestit de la Marinian, care au adus întru cunoştinţă trufie ce îngâmfată a elveţienilor, şi au statornicit pe franţozi în ducatu Milanului. Craiul au dat buni condiţii lui Maximiliian Sfors, cum şi un bun loc în Franţa, unde ş-au pitrecutântru odihnă zilile săli. Craiul, carile căuta a-ş câştiga inimile noilor lui supuşi, au zăbovit îndestul la Milan, dând prin aceasta prilej tinerilor curtezani de a faci cunoscut damilor că era tot atât de galanţi în vremi de păci pe cât să arătasă straşnici la bătaie de la Marinian. Printre numărul cel mare a persoanilor frumoasă care pe ace vremi să afla la Milan, Clarisa Visconti, fată unui cadet a aceştii slăvite casă, cari perisă în cel din urmă război, întrece cu covârşâri pe celelalte: naştire sa, frumsăţa sa ce nemărginită şi mare sa faptă bună au sâlit pe craiul a o tratarisâ cu multă deosăbire. Amiralul de Bonivet, favoritul lui Franţisc I, s-au atins cu atâta vioşime de frumsăţile aceştii persoane vrednici de iubit, încât s-au amorezat straşnic din ce întăi dată ci au văzut-o. Pofta care ave de a-i place l-au făcut a faci multe îndatoriri rudelor contesii Visconti, mama Clarisii, cari era din casa de Sent Severin. Contesa, mulţămind amiralului, el au găsit prin aceasta prilej a mergi să-i facă vizită, cagetând că-i va fi uşor a spune santimenturile inimii sale frumoasei Clarisăi. Contesa şi fiică-sa l-au priimit cu multă politică şi i-au făcut toată cinste ci să poate faci favoritului unui mare crai.

Cu toati că amiral avé o fisionomie plăcută, o mari vioşâmi şi multă îndrăzneală, înţălepciunea ci să vidé în toati faptile Clarisăi şi un aer di megalie ci era răvărsat întru toată persoana sa, şi cari rădica cu covârşâre frumusăţa sa cea mari, au întipărit într-acest favorit atâta răspect cătră dânsa, încât nu au avut atâta puteri a-i vorovi de amoriul său; i-au mai făcut de mulţi ori curţi, hotărât a-i mărturisâ aceea ci el sâmţă pentru dânsa, dară el să întorce, fără să îndrăznească a-i spune taina sa, şi mai înamorat decât cum era când să duce.

Canalul Milanulu, cari eşti lucru franţuzilor, săvârşându-să întru ace vremi, damile să primbla adesăori cu caici. Craiul cari adusăsă din Italiia pe cei mai vestiţi muzicanţi, poroncé în toati sările să să pui luminaţii de-a lungu canalului şi da baluri damilor. Amiralul, cari nu perdé nici un prilej de a vidé pre Clarisa, întru o zâ când o întovărăşă la primblări pe canal, un caicciu ci s-au aflat din întâmplari lângă dânsa au sâmţât atâta plăceri a o priivi, încât au uitat a faci maneovra sa, fiind pricină caicului, ci s-au lovit de o mică corăbioară. Stăpânul caicului, probozind pe caicciu de a lui cea mari îndeletniciri a să uita la frumoasa Claris, au vrut să-l maltratarisască. Dar amiral l-au oprit şi, scoţând din buzunarul său o pungă plină de aur, au dat-o caicciului, zâcând că unui om ce ave aşa bun gust i să cuvine şi mai bun noroc.