Go to section: Culture
12 june 2019, 16:00 Architecture views 4835
Cetatea Bender și Circul de la Chișinău vor fi modernizate cu sprijinul UE
12 june 2019, 16:00 Architecture views 4835

Cetatea Bender și Circul de la Chișinău vor fi modernizate cu sprijinul UE

Cetatea Bender (Tighina) și Circul de la Chișinău vor fi renovate conform standardelor internaționale, cu sprijinul Uniunii Europene.

Potrivit comunicatului Programului ONU pentru Dezvoltare din Moldova, Uniunea Europeană susține efectuarea lucrărilor de restaurare la Cetatea Bender și la Circul de la Chișinău conform standardelor internaționale, în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii", implementat de PNUD, relatează Noi.md.

Jurnaliștii au fost invitați să viziteze Cetatea Bender ca să afle mai multe despre lucrările planificate.

„Uniunea Europeană este încîntată să poată participa la acest proiect de restaurare pe termen lung, pentru care au fost alocate aproximativ 2,5 milioane de Euro pînă în 2021. Acest complex istoric este unul de importanță națională și internațională, cu perspective turistice semnificative", a declarat Fabien Schaeffer, manager de program în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Programul a comandat realizarea unui studiu de expertiza tehnică și design, în baza căruia vor fi stabilite cele mai afectate porțiuni, care au nevoie de intervenții urgente, precum și lucrările necesare.

„Cetatea este un obiectiv istoric din secolul XV de o importanță foarte mare. Pînă acum nu a beneficiat de conservare. Lucrările care s-au făcut anterior aici au vizat zona parcului și nu cetatea propriu-zisă. De asta sîntem recunoscători Uniunii Europene pentru inițiativă", a spus directorul cetății Aleksandr Iaskov.

Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii", implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale rîului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.

Source: noi.md

Keywords:

cetate , circ , restaurare

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1924
Populația:
345 locuitori

Fîrlădenii Noi este un sat din cadrul comunei Fîrlădeni, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Căușeni și la 60 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 345 de oameni. Satul Fîrlădenii Noi a fost întemeiat în anul 1924.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.