05 december 2011, 14:59 Cinema 4410

Cronicarii eroismului naţional

De curînd destul de larg pe întreg teritoriul fostei URSS şi în toată lumea s-a marcat cea de-a 25-a aniversare de la avaria de la Staţia Atomică de la Cernobîl. Ecourile acestui accident s-au resimţit destul de acut, mai ales, dat fiind tsunami-ul din Japonia, urmat de avaria de la Staţia Atomică japoneză.

Mai mult de 3500 de locuitori ai Moldovei au participat la lichidarea urmărilor de la staţia atomică de la Cernobîl.  Le-au fost aduse omagiile binemeritate, au fost comemoraţi cei care şi-au pierdut viaţa în timpul lichidării urmărilor accidentului.

Dar lumea nu ar fi cunoscut multe despre acele zile tragice dacă nu ar fi fost documentariștii, care riscîndu-şi viaţa au filmat actele de bărbăţie şi eroism a miilor de lichidatori ai urmărilor avariei. Printre ei au fost şi documentariştii moldoveni.

Alexandru Burlaca – operator de cinema, absolvent al VGIK-ului a fost unul dintre primii care a filmat multe din acele tragice evenimente pe peliculă cinematografică, nu o dată zburînd cu elicopterul chiar deasupra craterului reactorului ucigător, care zăcea în ruine. Nu se gîndea atunci ce cantitate de radiaţie va primi. Cel mai important era să imprime cît mai amplu consecinţele avariei, dar şi pe acei care le înlăturau. Peliculele sale se păstrează cu grijă la arhiva studioului şi la Arhiva de Stat a cinematografiei şi au fost demonstrate nu odată în zilele aniversărilor de la tragedia de la Cernobîl. Astăzi A. Burlaca, veteran al Cernobîlului, este la pensie. Primeşte ca şi toţi lichidatorii avariei o îndemnizaţie, dar sănătatea sa este precară. Vede foarte rău, ceea ce pentru un operator este un lucru catastrofal. La cei 73 de ani ai săi ar mai fi putut filma, dar acum nici măcar nu mai e stare să-şi scrie memoriile de care ar fi fost interesaţi mulţi.

Un alt veteran de la Cernobîl şi el absolvent al VGIK-ului – operator şi regizor, Vladimir Şevcenko, este pămînteanul nostru. S-a născut în fosta RASSM, în capitala de atunci – oraşul Balta, la cinci ani după formarea Republicii Autonome Moldoveneşti. După ce a absolvit VGIK-ul a lucrat la studioul de cronică cinematografică, apoi şi-a continuat activitatea la Kiev. A filmat cronica evenimentelor, iar cînd a avut loc accidentul de la Staţia Atomică de la Cernobîl a devenit unul dintre primii cronicari ai eroismului  naţional şi a decis nu doar în calitate de operator, ci şi de regizor să facă un film documentar despre lichidatorii de la Cernobîl. A reuşit să filmeze şi să monteze filmul, dar a primit o doză mortală de radiaţie. A murit în floarea vîrstei, la 58 de ani, nereuşind să obţină Premiul de Stat pentru filmul despre lichidatorii urmărilor avariei de la Cernobîl, film pe care l-a intitulat „Cronica săptămînilor mari”.