23 may 2014, 10:51 Moldovan Diaspora views 13183
Muzică populară moldovenească a răsunat în Suedia
Photo: trm.md
23 may 2014, 10:51 Moldovan Diaspora views 13183

Muzică populară moldovenească a răsunat în Suedia

Moldovenii din Suedia au fost încîntaţi de prestaţia Orchestrei Fraţilor Ştefăneţ şi a interpretei Geta Burlacu, în cadrul unui spectacol ce a avut loc recent la Stockholm, pe scena sălii Musikaliska. Concertul a fost parte a acţiunilor de promovare a turismului în Republica Moldova, a vinurilor produse în ţara noastră, precum şi de mediatizare a culturii şi tradiţiilor moldoveneşti.

Publicul, care a întrunit reprezentanți ai cercurilor de afaceri din Suedia, membri ai corpului diplomatic din Stockholm, precum și reprezentanți ai diasporei moldovenilor din Suedia, au audiat mai multe piese din folclorul și arta muzicală națională, printre care renumitele: „Lume – lume", „Trandafir de la Moldova", „Vai sărmana turturică", „Bun e vinul ghiurghiuliu", „O damigeană şi-un pahar", „Ciocîrlia".

Un element simbolic important pe care l-a evidențiat acest eveniment cultural a ținut de turneul fără de vize prin Europa a artiștilor moldoveni și, respectiv, de mesajul privitor la năzuința Republicii Moldova de a se alipi la marea familie a popoarelor europene cu propria contribuție la diversitatea culturală și folclorică a bogatului continent.

Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Suediei, Republica Finlanda și Regatul Norvegiei, prestația artiștilor a fost urmată de o recepție la care s-au servit vinuri de producție autohtonă.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Moldova holiday", implementat sub patronajul Ministerului Culturii cu sprijinul financiar USAID, MIEPO și al unor companii vinicole din țara noastră.

Ambasada Republicii Moldova din Suedia a contribuit la organizarea acestui eveniment artistic ce a constituit o premieră în istoria relațiilor bilaterale moldo-suedeze.

Source: trm.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1920
Populația:
64 locuitori

Basarabca este un sat din comuna Mocra în Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 33 km de orașul Rîbnița și la 143 km de Chișinău. Populaţia satului Basarabca alcătuia 64 de oameni în anul 1999.Satul Basarabca a fost întemeiat în anul 1920.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.