01 august 2017, 12:30 Moldovan Diaspora views 12771
Revelație muzicală cu saxofonistul moldovean stabilit în Anglia (Foto)
01 august 2017, 12:30 Moldovan Diaspora views 12771

Revelație muzicală cu saxofonistul moldovean stabilit în Anglia (Foto)

Daniel Costin este tînărul de numai 22 ani îndrăgostit de șase ani de saxofon. În prezent, se află cu familia în sud-vestul Angliei. Și aici cartea lui de vizită rămîne a fi saxofonul. Recent, a organizat la Londra un concert caritabil „Christmas for Moldova" pentru a ajuta cu o parte din suma necesară două mame cu mulți copii. De asemenea, Daniel împreună cu fratele lui Denis și prietena lor Victoria Balan - prima violonistă moldoveancă care a absolvit „The Royal College of Music" din Londra au organizat un concert în Danemarca unde au răsunat colinde de Crăciun.

„Familia stă la baza formării mele ca artist"

„Provin dintr-o familie creștină, respectabilă și frumoasă și sînt mîndru de acest fapt. La vîrsta de patru ani mama mea a decedat, eram cel mai mic dintre cei patru frați. Apoi, puțin mai tîrziu, tatăl meu s-a recăsătorit cu mama actuală, unde am devenit frate cu Denis Budaev - pianist. Cu el obișnuiesc să cînt ori de cîte ori am posibilitatea, sîntem de aceeași vîrstă. Avem în familie și o soră, fiind cea mai mică. În total sîntem șase frați. Minunat, nu-i așa? Recunosc, toți avem aptitudini muzicale. A venit un „vînt motivațional" de la cel mai mare pînă la cel mai mic. Prietenii și majoritatea oamenilor din anturajul meu mă știu ca saxofonist.

La vîrsta de opt ani, părinții mei, împreună cu frații mai mari, au hotărît să încep cursuri de vioară la o „Școala nr. 5", actualmente Școala de Muzică „Eugen Doga". Am făcut un curs de șapte ani de vioară. În ultimii ani de curs eram gata să las vioara, căci doream ceva neobișnuit. La vîrsta de 16 ani, o melodie la saxofon „Together again" pe care întîmplător am ascultat-o, a devenit cea mai mare putere motivațională de a alege saxofonul. După un an, tot în aceeași școală am început cursurile de saxofon, paralel continuam vioara la un alt liceu de muzică, ca să termin bacalaureatul la vioară.

„Recunosc că toata pregătirea și instruirea mea în muzică vine de la profesorii mei din Moldova"

Doresc să menționez că sprijinul și ajutor a fost din partea profesorului meu Anatolie Nistreanu care m-a ajutat, de altfel, să iau două locuri de frunte, la două concursuri naționale. Aș dori să revin și să-i mulțumesc mai des pentru totul ce-a făcut pentru mine, pentru cunoștințele pe care le am, dar mă aflu la o distanță mare, la alt capăt al continentului bătrîn. Noi intr-adevăr avem o educație foarte bună și o pregătire de calitate în domeniul muzicii față de alte țări. Acest fapt este demonstrat prin numărul impresionant de artiști talentați care ne duc faima în toată lume. Diferența e că peste hotare muzica e mai prețuită. Oamenii știu să asculte și să aprecieze muzica calitativă.

„În Anglia, chiar dacă am și alte ocupații, nu încetez să-mi manifest talentul artistic"

Locuiesc cu familia în sud-vestul Angliei, un orășel drăguț. Nu revin foarte des în Moldova, însă mi-e dor de prietenii mei și locurile copilăriei. Mereu mă mîndresc cu valorile și tradițiile noastre, cu locurile frumoase ale Moldovei, ceea ce le împărtășesc prietenilor mei internaționali. Activez aici ca muzician, însă majoritatea timpului am și alt job. Tot sprijinul meu vine din partea familiei și prietenilor apropiați. Obișnuim să ne dam sfaturi, îmi place să învăț din greșeli și știu ca sînt un bun automotivațional. Aici, saxofonul a devenit carte de vizită, imaginea ce mă reprezintă, e un pod ce face legătură dintre ceea ce reprezint eu și oamenii.

„Concertele de caritatea pe care le-am organizat și pe care urmează să le susțin, sînt din inimă și se îndreaptă spre alte inimi"

Obișnuiesc să interpretez melodii la diferite concerte, începînd cu cele private pînă la cele publice, concerte caritabile, pînă și în biserici din care fac parte. În perioada Crăciunului pe stil nou, oferim daruri și căldură din inimile noastre. Biserica Adventistă la care fac parte, a hotărît să susțină în 2016 două proiecte umanitare din Moldova, unde era nevoie de suma de 6 000 de lire, pentru a ajuta două mame cu mulți copii. Am luat inițiativa de a organiza un concert caritabil: „Christmas for Moldova" pentru a colecta o parte din sumă.

La acest concert caritabil au participat majoritatea prietenilor mei muzicieni din Anglia, împreună cu fratele meu Denis și prietena noastră Victoria Balan care poate fi cunoscută ca prima violonistă moldoveanca care a absolvit „The Royal College of Music " din Londra. A fost o experiență foarte deosebită și prima mea etapă de a organiza un astfel de concert. Am colectat o suma foarte impresionantă din partea englezilor - 1243 pounzi, echivalentul la aproximativ 1500 euro. Impresionant, nu-i așa?

Recent, am organizat două concerte de Crăciun într-un oraș din Danemarca unde eu, Victoria și Denis am oferit zîmbete și atmosferă caldă, de Crăciun prin colindele. A fost o experiență unică să evoluam pe o scenă din centrul orașului, unde am putut să interacționam cu mulți oameni. Aici am ținut și un discurs despre Moldova, țara mea de origine.

„În 2017 planific multe alte concerte caritabile cît și scoaterea propriului album de melodii"

În ianuarie, sînt invitat să particip la un concert caritabil la Paris, sînt foarte bucuros să mă reîntorc aici, nu e pentru prima dată cînd voi fac acest lucru. Mă reîntorc la invitația prietenilor mei ca să contribui întru-un proiect ADRA – „Agenția Adventista pentru Dezvoltare Refacere și Ajutor" din Franța pentru că îmi pasă.

În august, 2017 mulți prieteni de ai mei, tineri de peste hotare, inclusiv eu, vom participa ca voluntari pentru alte două proiecte. Vom folosi propriile resurse fizice și financiare și timpul nostru pentru a face un act caritabil. Mulți din ei vor veni pentru prima data în tara mea și sînt mîndru sa le fiu gazdă și ghid în toata perioada aflării în Moldova.

În prezent, plănuiesc și lucrez la primul meu albul pe care demult doresc să-l am. Mi-am pus scopul sa colectez toate resursele pentru a-mi realiza acest scop. Relația mea cu saxofonul este una foarte strînsă. Toate emoțiile mele sînt exprimate prin muzică. Atunci cînd plîng, plînge și el, cînd rîd, rîde și el. Saxofonul este sursa cuvîntului meu", povestește Daniel Costin pentru Stiripozitive.eu.

Source: www.stiripozitive.eu

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1775
Populația:
1024 locuitori

Tabăra este un sat din cadrul comunei Vatici, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Orhei și la 56 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1024 de oameni. Satul Tabăra a fost menționat documentar în anul 1775.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.