15 may 2019, 14:00 Moldovan reality views 12952
La fiecare două căsnicii revine un divorţ
15 may 2019, 14:00 Moldovan reality views 12952

La fiecare două căsnicii revine un divorţ

Dragostea durează... puţin. Asta arată datele statistice, potrivit cărora, la fiecare două căsnicii revine un divorţ.

Anul trecut, de exemplu, numărul căsătoriilor desfăcute a crescut cu aproape două mii faţă de 2017. Pe fundalul acestei tendințe, autoritățile subliniază importanţa familiei, ca fiind celula de bază a societății. Mesajul vine și în contextul Zilei Familiei, marcată anual pe data de 15 mai.

Datele oficiale ale Agenţiei Servicii Publice arată că în 2018, aproape 20 de mii de cupluri şi-au unit destinele pentru a parcurge drumul vieţii împreună, cu peste 300 mai multe decît în 2017.

Însă, în acelaşi timp, numărul celor care au decis să divorţeze a crescut cu aproape două mii faţă de anul 2017, cînd circa nouă mii de cupluri au divorţat. Statisticele mai arată că durata medie a unei căsătorii este de pînă la șase ani.

Vîrsta medie a bărbaţilor care decid să rupă căsnicia este de 32 de ani, iar a femeilor - 30. Amintim că Ziua Internațională a Familiei a fost instituită de ONU în septembrie 1993, pentru a marca importanța acestora şi a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă acestea la nivel mondial.

Source: publika.md

Keywords:

divort , statistica

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1575
Populația:
2486 locuitori

Colicăuţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Colicăuţi şi Trestieni. Suprafaţa totală a localităţilor din cadrul comunei alcătuieşte aproximativ 3.70 kilometri pătraţi. Satul Colicăuţi este situat la o distanţă de 7 km de  orașul Briceni. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2486 de oameni. Prima atestare documentară a satului Colicăuţi din âinutul Hotin datează din iulie 1575. În vechime satul s-a numit Culiceni.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.