|
A fost modificat termenul de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău
Compania Transgaz a modificat termenul de construcţie şi dare în exploatarea a infrastructurii gaziere necesare pe teritoriul României pentru asigurarea cu gaze naturale a Republicii Moldova prin conducta de interconexiune Iaşi-Ungheni-Chişinău.
Astfel dacă anterior termenul indicat era finele anului 2019, acum este anul 2021, arată Planul de dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale din România pentru perioada 2019-2028 elaborat de Transgaz şi aprobat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), transmite NOI.md cu referire la Mold-street.com.
În document la capitolul "Dezvoltări ale SNT în zona de Nord – Est a României în scopul îmbunătăţirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum și a asigurării capacităţilor de transport spre/dinspre Republica Moldova" este specificat că deși costul unor lucrări s-a modificat, valoarea totală estimată anterior la 174,25 milioane de euro a rămas neschimbată.
Potrivit documentului în anii 2013-2018, au fost realizate lucrări de 2,18 milioane de euro, iar în 2019 urmau a fi efectuate lucrări de circa 24,29 milioane de euro.
Calendarul de dezvoltare al proiectului prevedea că în această perioadă vor fi obținute autorizațiile de construire conducte și stații de comprimare.
Construcția acestor conducte și stații de comprimare ar urma să aibă loc în 2020, acestea fiind estimate la 110,8 milioane euro, iar pentru 2021 sînt planificate investiţii de circa 37 milioane de euro, an în care urmează a fi pus în funcțiune.
Mai adăugăm că proiectul constă în realizarea următoarelor obiective pe teritoriul României:
- construirea unei conducte de transport gaze naturale noi DN 700, Pn 55 bar, pe direcția Onești-Gherăești în lungime de 104 km. Traseul acestei conducte va fi paralel în mare parte cu conductele existente DN 500 Onești–Gherăești;
- construirea unei conducte noi de transport gaze naturale DN 700, Pn 55 bar, pe direcţia Gherăești–Lețcani în lungime de 61 km. Această conductă va înlocui conducta existentă DN 400 Gherăești–Iași pe tronsonul Gherăești–Lețcani;
- construirea unei Stații de comprimare gaze noi la Onești, avînd o putere instalată de 6 MW, 2 compresoare de cîte 3 MW, unul activ si unul de rezervă;
- construirea unei Stații de comprimare gaze noi la Gherăești, avînd o putere instalată de 4 MW, 2 compresoare de cîte 2 MW, unul activ și unul de rezervă.
Planul de Dezvoltare a Sistemului Național de Transport gaze naturale în perioada 2019 – 2028, mai scoate la iveală și o altă problemă: Extracția de gaze din platoul continental al Mării Negre ce revine României va începe abia în anul 2021, dar va ajunge la cote ce să permită exportul metanului și mai tîrziu - în 2023.
De notat că anterior oficiali din Moldova și România s-au arătat optimiști susținînd că gazoductul Iaşi-Ungheni-Chișinău şi altă infrastructură gazieră adiacentă va fi gata în 2018, apoi în 2019, iar acum se amînă pentru 2021.
Menţionăm că pe teritoriul Republicii Moldova lucrările de construcție a conductei Ungheni-Chişinău au început un an în urmă cu construcţia sediului administrativ al Vestmoldtransgaz, iar ultimul lot din proiect şi-a găsit antreprenorul abia la finele anului trecut.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Почему статуя Рамзеса вызывает слишком много вопросов? (+Фото)
- Зубной порошок из крапивы - отличное средство для зубов
- Общество сознания Кришны. 10 Интересных фактов (+Видео)
- Долина родников и загадочный мегалитический комплекс (+Фото)
- 8 существ планеты, которые древнее, чем все думали (+Фото)
- Почему я не отдаю своих детей в школу?
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1425
- Populația:
- 1495 locuitori
Ciuteşti este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Ciuteşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Nisporeni și la 60 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1495 de oameni. Satul Ciutești a fost menționat documentar în anul 1425.
Comments
(0)